Raul a sărbătorit meciul 500 în Primera Division cum nu se putea mai frumos! A înscris un gol cu călcâiul duminică, la Mallorca (scor 3-0), și madrilenii încep să-și recâștige renumele de „galactici".
Căpitanul „albilor" a părăsit terenul cu 20 de minute înaintea fluierului final în aplauzele tuturor suporterilor, inclusiv ale adversarilor, care i-au scandat numele minute în șir. „Sunt foarte mândru că am ajuns să joc 500 de meciuri în acest campionat. Au trecut foarte mulți ani, 14, de când sunt la Real și adevărul este că niciodată nu mă gândeam că voi ajunge la această cifră. Însă mai important pentru mine a fost că am câștigat și că jocul echipei s-a îmbunătățit mult în ultimul timp", a spus Raul.
Casillas are și el 450 de meciuri
Căpitanul nu a fost însă singurul „galactic" care a sărbătorit. Portarul Iker Casillas a reușit și el să adune 450 de meciuri în Primera Division, la nici 28 de ani împliniți. Partida de la Mallorca a însemnat chiar mai mult pentru el. A fost al treilea meci consecutiv în care nu a primit gol.