Suporterii Stelei nu-și uită jucătorii care au adus glorie clubului din Ghencea. Cel puțin unii dintre ei. Astfel, Asociația Independentă a Suporterilor Steliști(AISS) i-a făcut o vizită fostului mare portar al CCA-ului și al Stelei, Ion Voinescu. Cu această ocazie, fanii i-au făcut un cadou și i-au înmânat o diplomă de membru de onoare a respectivei asociații cu textul: "Fiind conștienți că orice cuvinte am scrie tot nu ar fi de ajuns, vă mulțumim pentru ceea ce ați fost, sunteți și veți fi, vă urăm 'La Mulți Ani'! "
De asemenea, în comunicatul postat de fani pe siteul acestora, AISS precizează că vizita s-a petrecut în sâmbăta premergătoare meciului de fotbal dintre Steaua și FC Timișoara, atunci când suporterii au fost acuzați că au început conflictul cu forțele de ordine de la stadion.
VIDEO Emoționant! Fanii Stelei au onorat o legendă a clubului!** Vezi cum a reacționat Voinescu!