Mai să credem că în „Groapă" a fost Steaua, numai că dungile roș-albastre ale tricourilor lui Hajduk au fost orizontale. Ca și jocul croaților. Echipa din Split a fost doar o sperietoare, iar Dinamo a sclipit pe alocuri. Are calificarea la rever acum și toată Europa în față.
„Câinii" aveau multe de demonstrat. Aveau de arătat că mai au poftă de fotbal la Dinamo, că pot face orice dacă au în spate tribune pline și că și-au păstrat aplombul european potentat la Liberec. Și au folosit minutele de început din plin, trecând peste uzualul studiu de caz din debutul unui meci cu o echipă necunoscută. După două ocazii cu Andrei Cristea și Torje în prim-plan și după ce trecuseră un pic peste trei minute de joc, Torje scapă spre poartă după pasa lui Liviu Ganea, e agățat în careu, iar „geamănul" său în alură și răutate, Andrei Cristea, tr