Genoa - Fiorentina. Minutul 60, scor 3-0. Este momentul în care Mutu începe „cursa de urmărire", încheiată în ultima secundă a partidei. Din păcate, la meciul naționalei din Ghencea, forma lui ne-a lipsit imens.
Florența este la picioarele internaționalului român. „Un astfel de jucător, care timp de 50 de minute a fost șters și dintr-odată se trezește marcând de trei ori, este dovada clasei sale inimaginabile", a caracterizat prestația „Briliantului" unul dintre legendarii jucători viola, Giancarlo Antognoni. Într-adevăr, până la primul gol Mutu a fost ca la națională: absent total. Iar de data asta nu-l durea nici cotul, nu avea nici vreo contractură sau altă scuză. Apoi a început showul. Mai întâi a transformat un penalty pentru 3-1, iar după aceea a prins aripi. În minutul 80 a transformat cu emoții o lovitură liberă de la 20 de metri, pentru ca în ultima secundă a meciului să plaseze mingea în poartă, din interiorul careului. Declarat MVP-ul partidei, Adrian a spus: „Cu siguranță, sunt foarte importante golurile, însă nu le consider cele mai prețioase din cariera mea. Oricum, am dat o probă de caracter, întorcând de la 3-0. Fiorentina are forță și moral de echipă mare. Cel mai frumos gol a fost ultimul, pentru că ne-a adus egalul și ne menține cu șanse mari în lupta pentru un loc în Liga Campionilor".
VIDEO/ Mutu a marcat „Trei briliante” in 30 de minute