Serena Williams a cucerit cel de-al treilea titlu din carieră la Wimbledon după ce și-a învins sora mai mare, scor 7-6 (3), 6-2.
A 21-a întâlnire dintre surorile Williams a durat 86 de minute la capătul cărora mezina și-a adjudecat al 11-lea titlu de Mare Șlem din carieră.
Primul set a fost extrem de echilibrat, Serena și Venus mergând cap la cap până în tie-break. Cele două și-au câștigat de fiecare dată serviciul, dar Serena s-a dovedit mai pragmatică în "prelungiri" reușind să se impună la 3. Serena a crescut ritmul în setul doi și, cu un serviciu care a funcționat la parametri maximi (12 ași și nicio dublă greșeală), a reușit să își treacă în palmares trofeul pe care l-a mai cucerit 2002 și 2003.
Cele două surori Williams s-au impus în opt din ultimele zece sezoane și au disputat patru finale în 2002, 2003, 2008 și 2009.
VIDEO** Serena Williams, triumfătoare la Wimbledon!