Dacă până acum, la Oliva Nova, steliștii au avut parte de antrenamente mai relaxante, ieri, Marius Lăcătuș nu i-a mai cruțat și le-a servit o rețetă de pregătire mai dură, care i-a epuizat pe jucători.
Cu ajutorul lui Mihai Teja și a lui Massimo Pedrazzini, tehnicianul din Ghencea le-a împărțit terenul în adevărate linii de demarcație pentru a le evalua fotbaliștilor forța și timpul scos în regim de viteză pe diferite distanțe. Astfel, „viteziștii" trebuiau să fie cei care alergau în 20-23 de secunde, în timp ce distanța creștea gradual, prima era pe 100 de metri, apoi 150 și, în final, 200 sau 250 de metri. Pauza era de două-trei minute între reprize!
Ochiroșii, „Speedy Gonzales"!
Câteva exerciții de stretching și o tură de alergare ușoară în jurul terenului au dat tonul a ceea ce urma să fie ziua cea mai solicitantă pentru roș-albaștri. Lăcătuș și-a împărțit lotul în șase grupuri, iar Mihai Teja le-a dat startul. Sub privirile spectatorilor români veniți să-i vadă, cei care s-au remarcat prin viteză și forță au fost Stancu și Ochiroșii, care au zburdat pe iarba umedă de la Oliva Nova. Alături de ei, au venit și „veteranii" Ghionea, Petre Marin, Lovin, Goian, dar și Szekely, Nicoliță sau Andrei Ionescu. „Nu a fost atât de greu. Am băgat material, dar e bine", glumea la sfârșit Răzvan Ochiroșii, care nu părea atât de obosit precum colegii săi.
Mai greu la deal pentru Dayro, care a fost printre ultimii
La polul opus s-a aflat Dayro Moreno, care iarăși a devenit ținta ironii
Viteziștii! Ochiroșii și Stancu sunt cei mai rapizi steliști!