Fără îndoială că înfrângerea la un gol din meciul tur, pe care l-au avut în mână, nu a picat prea bine Oltchimului.
Aseară, Rimanic și elevele lui și-au luat toate măsurile pentru a nu mai păți ca în Rusia, mai ales că o victorie la cel puțin două goluri scotea în mare măsură Lada din lupta pentru calificare. Începutul însă a fost ezitant. Multe greșeli în faza de finalizare și lipsa de concentrare în atac au ținut scorul strâns până după jumătatea primei reprize, când gazdele s-au desprins la patru goluri, 9-5 în minutul 21. Până atunci, greul l-a dus apărarea, în care Luminița Huțupan Dinu, Steluța Luca și Gabriella Szucs au blocat atacurile rusoaicelor. Unguroaica din centrul apărării vâlcene nu s-a descurcat însă la fel de bine și în ofensivă, irosind multe atacuri cu aruncări „telefonate". Spre finalul reprizei și-a intrat în mână interul Adina Meiroșu Fiera, ale cărei incursiuni au pus în încurcătură stafful Ladei, incapabil să găsescă o soluție pentru a o bloca. Astfel, scorul s-a oprit la pauză la 13-9.