Finanțatorul din Ghencea, candidat la președinție, a reușit să-i convingă pe fanii roș-albaștrilor să vină la vot, dar opțiunea acestora este una originală
Suporterii steliști au găsit o modalitate șocantă și originală, în același timp, de a-l contesta din nou pe Gigi Becali. La alegerile pentru președinția României, unde latifundiarul e candidat, fanii vor să scrie pe buletinele de vot deja celebrul „Becali, pleacă din Ghencea"
Acesta este refrenul preferat al suporterilor steliști adresat patronului echipei. Îndemnul va deveni și unealta cu care fanii vor să-l discrediteze pe Becali duminică, în ziua alegerilor pentru
Președinție.
Buletinele de vot vor fi anulate
Fanii vor să se strângă în număr cât mai mare la secțiile de votare pentru a-și exprima chiar pe buletinele de vot sentimentele față de latifundiar. Aceștia au de gând ca în căsuța rezervată candidatului Becali George să scrie mai multe sloganuri, printre care și celebrul „Pleacă din Ghencea!". Prin acest gest, ei vor anula practic buletinele.
Gigi, procent mic
În ultimele săptămâni, Gigi Becali a vehiculat la emisiunile cu temă electorală că va primi un procent destul de mare, conform sondajelor de opinie. Patronul Stelei a spus că, din informațiile sale, va obține în jur de 8-10% din sufragii. Totuși, se pare că Becali a exagerat destul de tare, pentru că, în realitate, situația stă mult mai dramatic pentru
Vot de blam pentru Gigi!** Ce îi pregătesc fanii la alegeri?