Finanțatorul este supărat pe jucătorii săi . Adrian Porumboiu s-a săturat ca Vasluiul să tot stea în umbra granzilor și și-a propus să dea lovitura la finele acestui sezon competițional. „Nu este așa de ușor cum pare nici în Cupa României, dar obiectivele sunt clare pentru FC Vaslui. Locul cinci în campionat și câștigarea Cupei", a spus fostul arbitru internațional. Acesta a afirmat, totodată, că ratarea calificării în grupele Cupei UEFA l-a dezamăgit foarte tare. „Prin parcursul de până acum ne-am autodepășit, dar nu sunt mulțumit, diger greu faptul că am ieșit din UEFA. Onorabil sau mai puțin onorabil, nu contează, important e că am părăsit competiția. Mulți îmi spun că echipa a avut o evoluție foarte bună, având în vedere că a fost primul an când FC Vaslui a jucat într-o competiție internațională, dar pe mine nu mă încălzesc astfel de cuvinte. Nu trebuie să te naști de două ori pentru a arăta dacă ești valoros", a mai spus finanțatorul.