În ultimul număr al revistei FCSB, portarul stelist este prezentat ca un soț foarte iubitor și grijuliu față de soția sa, Ceucy, care e însărcinată. Cât de curând, familiei columbianului i se va alătura o fetiță.
„Bianca va fi numele ei. Sună bine și în românește, nu?", și-a întrebat Zapata oaspeții care i-au călcat pragul apartamentului de trei camere situat în zona Foișorului de Foc. Dintre steliști, se pare că sud-americanul stă cel mai departe, dar nu îl deranjează acest lucru, deoarece a dorit un bloc nou și o zonă liniștită. „Cu mașina fac zilnic o oră până la stadion. Nu am întârziat niciodată. Nu mă deranjează traficul din București, ci mai degrabă șoferii români care fiecare în parte se crede un fel de Schumacher", a explicat columbianul incomoditatea pe care o are atunci când circulă prin Capitală.