Ajuns la 30 de ani, Ianis Zicu încearcă să își relanseze cariera la Târgu Mureș, după o experiență nefericită la Petrolul. Mijlocașul a ajuns în această vară sub comanda lui Adrian Falub, deși spune că a avut oferte din Turcia. Fostul jucător al celor de la Inter dezvăluie și motivele pentru care nu a reușit la Ploiești, deși a avut chiar și sprijinul lui Răzvan Lucescu, antrenorul sub comanda căruia a avut cea mai bună perioadă din carieră, pe când juca la Rapid (2006-2007).
Zicu își explică „rateul” de la Petrolul și spune că a simțit din iarnă căderea echipei: „Mi-am dat seama și am plecat primul”