Micuțul Enzo Zidane naște controverse. Mai exact tatăl său, celebrul Zinedine Zidane, care a declarat, cu ocazia prezentării unui turneu dedicat tinerilor, că el este cel care va decide dacă fiul său va evolua pentru naționala de fotbal a Spaniei sau pentru cea a Franței, în cazul în care într-o zi acesta va fi convocat.
"Când va fi convocat, atunci voi lua o decizie. Dacă este convocat de Spania, va fi foarte bine, iar dacă va fi Franța, este la fel de bine. Pentru moment, el profită de fotbal cu Real Madrid, asta este ceea ce contează", a precizat Zidane despre fiul său Enzo (15 ani), care evoluează la echipa de cadeți a clubului Real Madrid.
Zinedine Zidane, fost component al formației Real Madrid, care s-a retras din activitate după participarea la Cupa Mondială din 2006, locuiește în continuare la Madrid cu familia sa. El este, de asemenea, consilierul președintelui clubului Real Madrid, Florentino Perez.
Zidane naște controverse!** Va juca fiul său pentru Spania?