Pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, CSM Știința Baia Mare și-a apărat sâmbătă titlul cucerit anul trecut, după ce a învins în prelungiri Steaua cu 28-21 (6-9, 18-18, 21-21).
„Militarii" au pierdut a patra finală consecutivă, în timp ce „zimbrii" au reușit o victorie istorică, ducând, în premieră după Revoluție, două titluri naționale consecutive în provincie. Farul mai reușise o astfel de performanță în 1975 și 1976.
Meciul de sâmbătă seara a arătat ca o adevărată finală a Diviziei Naționale. În timpul regulamentar, cele două echipe au făcut un joc echilibrat, fiind într-o urmărire permanentă, lucru reflectat și pe tabela de marcaj, care a arătat în min. 44 cea mai mare diferență, 12-6 în favoarea Stelei. A fost nevoie de două reprize de prelungire pentru a decide noua campioană. Minute cu mulți nervi, cartonașe galbene (Mihalache și Tatu - Steaua), chiar și unul roșu (Vlaicu - Steaua), și un deznodământ dezaprobat de „militari": Baia Mare campioană.
Destul de „șifonat" după meci, cu un ochi învinețit, căpitanul maÂraÂmureșenilor, Mihai Macovei (foto, în picioare) (1,95 m - 105 kg), a explicat pentru ProSport ce înseamnă această performanță pentru echipa la care joacă de când a terminat junioratul, în 2005.
Cum este să ridici încă o dată trofeul?
Acest titlu național este mai frumos decât cel de anul trecut, după cum s-a desfășurat jocul. A fost o finală de vis pentru noi și suntem bucuroși că ducem iarăși titlul în Maramureș.
Ce a avut Baia Mare în plus?
Voință și