Premiile ProSport – Celebrăm valorile sportului românesc

Publicația online ProSport a organizat, în perioada 1 – 27 decembrie, campania PREMIILE PROSPORT, în cadrul căreia cititorii site-ului au fost invitați să își voteze sportivii care i-au impresionat în anul 2020, pe www.prosport.ro. Au fost acordate premii în 4 categorii, și anume: Fotbalistul român al anului, Fotbalistul străin al anului în România, Sportivul anului, Antrenorul anului și categoria Hall of Fame.

Câștigătorii premiilor sunt:

  • Fotbalistul român al anului – Dennis Man (FCSB)

  • Fotbalistul străin al anului în România – Elvir Koljic (Universitatea Craiova)

  • Sportivul anului – Simona Halep (tenis)

  • Antrenorul anului – Răzvan Lucescu (Al Hilal)

  • Hall of Fame – premiu atribuit exclusiv de redacția ProSport – Cristian Gațu (handbal)

La cele 3 categorii din fotbal (Fotbalistul român al anului, Fotbalistul străin al anului în România și Antrenorul anului) premiile au fost decise de cititorii ProSport (1/3 din votul final), redacția ProSport (30 de ziariști – 1/3 din votul final) și oameni din fotbal (președinți, antrenori principali și căpitanii echipelor din Liga 1 – 1/3 din votul final). Sportivul anului a fost desemnat de cititorii ProSport (1/2 din votul final) și de redacția ProSport (1/2 din votul final). Votul pentru cititori a fost deschis până pe 27 decembrie pe www.prosport.ro.

TOP 3 pentru fiecare dintre categorii:

Fotbalistul român al anului

1. Dennis Man (FCSB)

2. Ciprian Deac (CFR Cluj)

3. Ciprian Tătărușanu (AC Milan)

Fotbalistul străin al anului:

1. Elvir Koljic (Universitatea Craiova)

2. Vinicius (CFR Cluj)

3. Diego Fabbrini (Dinamo) / Giedrius Arlauskis (ex CFR Cluj)

Sportivul anului:

1. Simona Halep

2. Cristina Neagu

3. Ana Maria Popescu

Antrenorul anului:

1. Răzvan Lucescu

2. Cosmin Olăroiu

3. Dan Petrescu

ProSport a fost înființat la data de 2 iulie 1997 și este unul din cele mai respectate branduri din industria de media. Din categoria premierelor realizate de ProSport se pot enumera: primul ziar full-color din România, primul ziar care a depășit 100.000 de exemplare/ediție, primul ziar sportiv care a tipărit ediții în afara țării, primul ziar sportiv care a oferit ediții speciale la stadion înainte și după terminarea partidei. În anul 2000 s-a lansat și site-ul www.prosport.ro.

Publicația ProSport este parte a Grupului Gândul, singurul grup de presă din top 3 companii de presă online din România cu capital 100% românesc, care reuneşte mai multe branduri din presa românească precum: cancan.ro, gandul.ro, emisiunile Gândul LIVE, moderată de Emma Zeicescu, Gândul Green, moderată de Dan Vardie, prosport.ro, emisiunea Prosport LIVE, moderată de Victor Vrînceanu, liga2.ro, promotor.ro, descopera.ro, csid.ro, ciao.ro, verdict.ro, go4it.ro, go4games.ro, apropotv.ro, raziculacrimi.ro și viitorulromâniei.ro.

Publicat: 31 12. 2020, 12:05
Actualizat: 31 12. 2020, 13:04