Prosport 25 – 2017. Gică Hagi, campion al României cu Viitorul! Marian Drăgulescu devine cel mai medaliat sportiv român la Europene!
De data aceasta, vom începe retrospectiva Prosport cu ceea ce s-a întâmplat în fotbalul românesc, unde am fost martorii unei noi victorii a lui Gică Hagi, omul deplin al acestui sport în țara noastră și nu numai!
De data aceasta, triumful lui Hagi, marcă înregistrată deja, s-a produs în Campionatul Național Liga 1, unde echipa patronată, condusă, concepută și antrenată de el, FC Viitorul Constanța, a devenit, în premieră, campioană a României!
Astfel, în sezonul 2016-2017, dobrogenii au terminat pe primul loc în play-off, acumulând 44 de puncte, ca și FC FCSB, dar având avantajul meciurilor directe 3-1 și 1-1.
Gică Hagi, campion al României cu Viitorul!
Astfel, cu un lot extrem de tânăr, din care nu mai puțin de 21 de fotbaliști utilizați fuseseră crescuți de către Academia Gheorghe Hagi, FC Viitorul cucerește campionatul la doar opt ani de la înființare și la cinci ani de la promovarea pe prima scenă!
Mai mult decât atât, FC Viitorul a utilizat un singur jucător străin în acel sezon, pe fundașul central francez Kevin Boli. Dar iată și “unsprezecele” cu care Gică Hagi a jucat meciul decisiv, în ziua de 13 mai 2017, din ultima etapă a play-off-ului, în compania celor de la CFR Cluj, câștigat cu 1-0, pe terenul “Central”, de la Ovidiu, din cadrul Academiei care îi poartă numele: Râmniceanu- Benzar, Țâru, Boli, Cristi Ganea- N. Roșu, Mladen, Casap- Chițu, Țucudean, Vlad Morar. A marcat Gabriel Iancu, în minutul 65, din penalty.
Au mai jucat: Gabriel Iancu, Sorin Rădoi și Florinel Coman.
De menționat că Benzar, Casap și Vlad Morar se află azi la clubul constănțean Farul, ca și managerul tehnic și principalul acționar Gheorghe Hagi.
Marian Drăgulescu devine cel mai medaliat sportiv român la Europene!
Altfel, anul 2017 a fost marcat de performanța ieșită din comun a marelui gimnast român Marian Drăgulescu, devenit cel mai medaliat sportiv român cu aur în întrecerile Campionatului European! Nu mai puțin de zece titluri și, implicit, medalii din cel mai prețios metal a cucerit Drăgulescu într-o carieră întinsă pe mai bine de două decenii!
Atunci, în anul 2107, la Campionatele Europene găzduite de țara noastră, în Sala Sporturilor din Cluj Napoca, Marian a cucerit medalia de aur în proba de sol, precum și o altă medalie, dar de argint, în proba de sărituri.
După o perioadă atât de plină de succese, unele de-a dreptul senzaționale, gimnastul s-a retras din activitate la sfârșitul anului 2021, după ce a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, la vârsta de 41 de ani! Practic, a fost ultima mare reprezentație a celui supranumit “Marocanul”, chiar dacă a ratat, de puțin, cucerirea unei noi medalii olimpice, în proba să favorită, la sărituri, acolo unde și obținuse calificarea la Olimpiadă.
Marian Drăgulescu rămâne, astfel, după nu mai puțin de cinci ediții ale Jocurilor Olimpice la care a participat, cu medaliile de argint și bronz de la ediția din anul 2004, de la Atena, locul doi în proba de sol, precum și locul trei în proba de sărituri, precum și cu echipa României.
Partenerii campaniei Prosport 25 sunt UNIBET, IXFI, CASA PARIURILOR și NORDIS.