INFOGRAFIC: Starurile „exilate” revin în centrul atenției la CM al Cluburilor
A 16-a ediție a Campionatului Mondial al Cluburilor, care se va desfășura în Qatar, aduce la start campioanele tuturor continentelor, dar și o serie de jucători care, în ultima vreme, au lăsat fotbalul european pentru alte experiențe. Doi dintre ei, Gomis și Giovinco, joacă sub comanda lui Răzvan Lucescu la Al Hilal, iar lor li se adaugă trei foști fotbaliști importanți de la Atletico Madrid, dar și olandezul Vincent Janssen.
Aflați toți, în afara lui Janssen, la finalul unor cariere impresionante, Diego Ribas (Flamengo), Filipe Luis (Flamengo), Sebastian Giovinco (Al Hilal), Bafetimbi Gomis (Al Hilal), Gabi (Al-Sadd) și Vincent Janssen (Monterrey) sunt cele șase superstaruri „exilate” care se întorc în lumina reflectoarelor odată cu Campionatul Mondial al Cluburilor 2019.
Diego Ribas, decarul cu tolba plină de trofee
Adus în Europa de FC Porto, în 2004, care l-a cumpărat de la Santos cu 7 milioane de euro, decarul brazilian și-a format rapid renumele în fotbalul mare. În 2006 a plecat la Werder, unde a stat până în 2009, an în care Juventus l-a cumpărat cu 27 de milioane de euro. A stat un an în Piemont, apoi a virat spre Wolfsburg, pentru 15,5 milioane de euro. A continuat să joace la nivel înalt, a fost împrumutat la Atletico Madrid, iar ultima experiență europeană s-a numit Fenerbahce. Din 2016 joacă la Flamengo, are 34 de meciuri în naționala Braziliei, iar vitrina sa de trofee conține un titlu în LaLiga, două Copa America, Europa League, un titlu în Portugalia și trei în Brazilia. Lor li se adaugă și Cupe sau Supercupe câștigate în toate campionatele prin care a trecut, mai puțin Italia.
Campionatul Mondial al Cluburilor 2019: Liverpool, marea favorită!
Filipe Luis, campionul din Premier League și LaLiga
Tot de la Flamengo vine un alt brazilian obișnuit cu trofeele. Fundașul stânga Filipe Luis a ajuns în Europa în 2004, la Ajax, dar s-a consacrat la Atletico Madrid, club care a plătit 12 milioane de euro în schimbul său, în 2010. A impresionat în flancul stâng al apărării lui Simeone, a stat până în 2014, iar Chelsea l-a cumpărat cu 20 de milioane de euro. Nu s-a integrat în Premier League, motiv pentru care în 2015 s-a întors la Atletico, de unde a plecat spre Flamengo în 2019. Are 44 de meciuri în naționala Braziliei, 351 de partide în Primera Division, e campion în Premier League și LaLiga, a câștigat Copa America, dar are și două trofee ale Europa League și două Supercupe ale Europei cucerite cu Atletico Madrid.
Sebastian Giovinco, „mingicarul” crescut de Juve
La 32 de ani, Sebastian Giovinco e creierul lui Al Hilal și unul dintre cei mai importanți jucători antrenați vreodată de tehnicianul român. A început drumul în fotbal la Juventus și, după un împrumut la Empoli, a ajuns la prima echipă a Bătrânei Doamne. A jucat bine, a fost trimis și la Parma, apoi răscumpărat, și, după ani buni în lumina reflectoarelor, s-a îndreptat spre MLS, unde a devenit jucătorul numărul 1 al celor de la Toronto FC. A ajuns la Al Hilal în 2019, iar palmaresul său e impresionant: 23 de meciuri și finalist la EURO 2012 cu Squadra Azzurra, trei titluri, o Cupă și o Supercupă în Italia, trei Cupe ale Canadei, un trofeu de golgheter în MLS și Liga Campionilor Asiei câștigată de curând alături de Al Hilal.
CITEȘTE ȘI: 18 recorduri de știut la CM al Cluburilor
Bafetimbi Gomis, golgheterul lui Răzvan Lucescu
Și el pe finalul unei cariere pe care a început-o la juniorii lui Saint Etienne, Gomis a apărut în lumina reflectoarelor în 2009, odată cu transferul la Lyon. A stat cinci ani la puternicul club francez, apoi a trecut pe la Swansea, Marseille și Galatasaray înainte ca Al Hilal să plătească, în 2018, șase milioane de euro în schimbul său. Are 91 de goluri în 239 de meciuri pentru Lyon, 12 meciuri în naționala Franței, un titlu de campion în Turcia, o Cupă și o Supercupă a Franței cu Lyon, dar și titlul de golgheter în sezonul 2017/2018 al campionatului turc, când a marcat 29 de goluri pentru Galata.
Gabi, om-cheie în istoria recentă a lui Atletico
Pentru mijlocașul central spaniol, apusul carierei se petrece în Qatar, la Al-Sadd, sub comanda lui Xavi Hernandez, dar numele său va rămâne legat întotdeauna de Atletico Madrid. A fost clubul la care a crescut și alături de care, peste ani și ani, avea să atingă marile performanțe ale carierei. Promovat la echipa mare în 2005, a plecat la Zaragoza în 2007, dar în 2011 s-a întors pentru perioada de glorie a madrilenilor. A strâns 417 meciuri pentru Atletico, un titlu în Spania, două Europa League câștigate, dar și două finale de Liga Campionilor pierdute cu Atletico.
Vincent Janssen, golgheterul Olandei „refugiat” în Mexic
Din Mexic, de la Monterrey, vine un jucător care, la un moment dat, se anunța una dintre marile speranțe ale fotbalului olandez. Crescut la academiile lui NEC și Feyenoord, Vincent Janssen nu a apucat să joace pentru echipa din Rotterdam, iar clubul la care a impresionat a fost AZ Alkmaar. A ieșit golgheterul Olandei în 2016, performanță atinsă, de-a lungul vremii, de mari golgheteri batavi, iar cele 27 de goluri l-au propulsat la Tottenham pentru 22 de milioane de euro. Premier League nu a fost pentru el, iar viața l-a dus pe Janssen în Mexic, după o scurtă experiență la Fenerbahce Istanbul.