(P) Cum poate România să câștige grupa în Liga Națiunilor
România joacă ultimele meciuri din grupa Ligii Națiunilor împotriva naționalelor din Lituania și Muntenegru. Operatorul digital de pariuri și cazinou Betano vă prezintă scenariile prin care „tricolorii” pot termina pe primul loc.
Scenariul A: România învinge Lituania, Serbia învinge Muntenegru
La aceste rezultate, Serbia și-ar păstra avansul de 2 puncte în fața României. Băieții lui Cosmin Contra ar fi obligați să câștige cu Muntenegru în ultima etapă, iar sârbii să se încurce cu Lituania la Belgrad.
Scenariul B: România învinge Lituania, Serbia și Muntenegru termină la egalitate
Este scenariul ideal pentru România, și singurul care ne-ar permite un egal în meciul de la Podgorica. Înaintea ultimei etape am fi la egalitate cu Serbia, cu 9 puncte, unul mai mult decât Muntenegru. Având avantajul meciurilor directe cu vecinii din vest, „tricolorii” ar fi siguri de promovarea în Liga B cu 3 puncte în ultima etapă, dar și un egal ar fi suficient dacă Serbia nu câștigă cu Lituania.
Scenariul C: România învinge Lituania, Muntenegru învinge Serbia
Cu aceste rezultate, România ar fi pe 2 în grupă, la un punct după Muntenegru, și ar câștiga grupa cu o victorie împotriva lor, fără să ne intereseze rezultatul din celălalt meci.
Cine va promova în Liga Națiunilor B?
Scenariul D: egal cu Lituania
Șansele naționalei la primul loc ar depinde, în cazul unui egal cu Lituania, de un colaps al sârbilor. Victoria cu Muntenegru în ultima etapă rămâne obligatorie pentru Cosmin Contra, iar Serbia ar trebui să ia maxim 2 puncte din partidele cu Muntenegru și Lituania pe care le va juca la Belgrad.
Scenariul E: înfrângere cu Lituania
Un singur set de rezultate ne-ar ajuta dacă am pierde meciul de sâmbătă. Serbia – Muntenegru trebuie să se termine la egalitate, altfel șansele noastre ar fi compromise înaintea ultimei etape. Apoi, în meciurile decisive, România are nevoie de victorie în Muntenegru, dar și de un succes al Lituaniei în Serbia.