(P) Leicester sau Sevilla? Tu pe cine pariezi? Cine crezi că va merge mai departe în sferturile Ligii Campionilor?

Sevilla s-a impus în tur cu 2-1. Mai are Leicester City resursele necesare pentru a trece mai departe în sferturile ligii? Vor reuși Vardy, Mahrez și compania să continue să scrie istorie? Vezi ponturile recomandate!

23 februarie a fost una dintre cele mai intense zile ale acestui an în lumea sportului. Întreaga planetă și-a îndreptat atenția către omul care la sfârșitul sezonului trecut producea una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului.

După demiterea lui Claudio Ranieri, care a avut loc imediat după înfrângerea suferită de Leicester cu scorul de 1-2, pe Ramon Sanchez-Pizjuan, în fața Sevillei, Craig Shakespeare, unul dintre secunzii clubului, a fost numit în funcția de antrenor interimar.

Neexperimentatul antrenor în vârstă de 53 de ani a reușit să le inspire încredere campionilor care treceau printr-o pasă foarte proastă. Leicester se afla la numai 1 punct peste linia care asigură rămânerea în divizie la acel moment.

Ranieri a fost demis la numai 298 zile după câștigarea istoricului titlu de Premier League.

Ironia face că demiterea italianului a readus soarele pe King Power Stadium. Leicester a bifat două victorii consecutive în Premier League, în fața lui Liverpool și Hull City, ambele cu scorul de 3-1, după ce nu mai reușise să se impună în primul eșalon al fotbalului englezesc din ultima zi a anului 2016!

Leicester nu a mai fost nevoită să facă deplasarea la Londra în weekend-ul care tocmai a trecut, acolo unde ar fi trebuit să se dueleze cu Arsenal, deoarece tunarii s-au calificat mai departe în FA Cup și au fost siliți să dispute partida în fața celor de la Lincoln City în aceeași zi în care fusese inițial programată partida celor două formații din Premier League.

Așadar, campioana angliei va înfrunta câștigătoarea Europa League după o binevenită pauză de 10 zile. Jucătorii și-au arătat deja suportul față de Shakespeare, care este la club de aproape 6 ani, și are avantajul că își cunoaște foarte bine echipa.

De cealaltă parte, Sevilla a pierdut numai 2 meciuri în 2017 și pare să fie într-o formă destul de bună, andaluzii ocupând în momentul de față poziția a 3-a în La Liga. Deși Sampaoli pare să fi eficientizat jocul în deplasare al echipei în campionat, Sevilla nu a marcat decât un singur gol în cele 3 deplasări pe care le-a avut în acest sezon de Liga Campionilor. De asemenea, este foarte posibil ca formația din sudul peninsulei Iberice să ia de sus echipa lui Leicester, care, pe hârtie, arată destul de șifonat și pare că trece printr-o perioadă de tranziție.

Acest meci va avea o miză extrem de importantă pentru o bună parte dintre jucătorii lui Leicester. Este puțin probabil ca unii componenți ai lotului să mai prindă vreun meci în Liga Campionilor, dacă nu se vor impune în acesta. Să nu uităm că formația încă nu a scăpat de grija retrogradării. De aceea, este foarte posibil ca dorința și dăruința elevilor lui Shakespeare să facă diferența mâine seară pe King Power Stadium.

SUGESTII DE PONTURI:

Victorie Leicester (90 min) – Pariază la cotă 3.40!

Meciul merge în prelungiri, victorie cu 2-1 pentru Leicester în timp regulamentar – Pariază la cotă 12.00

Ambele echipe vor înscrie: Da – Pariază la cotă 1.66

Leicester câștigă și ambele marchează – Pariază la cotă 6.00

Leicester să câștige oricare din reprize – Pariază la cotă 2.10

 

Publicat: 13 03. 2017, 08:05
Actualizat: 13 03. 2017, 08:06