(P) Ți-ai pierdut speranța că vei trăi din pariuri? Nu renunța la vis până nu citești asta

(P) Ți-ai pierdut speranța că vei trăi din pariuri? Nu renunța la vis până nu citești asta
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

Visul oricărui parior este să poată trăi făcând ceea ce îi place, și anume să parieze. Se spune că mulți încearcă, dar puțini reușesc. Eu sunt de părere însă că puțini încearcă și foarte puțini reușesc. De ce spun asta? Pentru că pentru a reuși în orice domeniu este nevoie de antrenament, disciplină, devotament și  timp.

Spre exemplu, dacă te-ai dus să dai de câteva zeci de ori cu piciorul în minge și n-ai ajuns fotbalist, poți spune că ai încercat și că nu ai reușit? Evident că nu. De aceea eu spun că numărul celor care au încercat cu adevărat să trăiască din pariuri este mic.

Pentru a trăi din pariuri este necesar să tratezi această activitate ca pe propria ta afacere, adică mai mult ca pe un job obișnuit. Atenție! Trebuie să-ți investești tot timpul și toată atenția pentru a reuși, nu doar 8 ore pe zi, cum face aproape orice salariat. Oricare întreprinzător de succes mi-ar da dreptate! Nu-ți poți permite să lași oportunitățile să treacă pe lângă tine și nici să fii neserios sau superficial cu munca ta.

Stabilește-ți un buget care să-ți satisfacă nevoile și care îți permite să joci fără stres. Având un buget destinat pariurilor și un grad de stăpânire de sine echilibrat, vei scăpa din start de un set de probleme. Pe de altă parte, dacă nu îți poți controla impulsurile, ai face bine să-ți educi autocontrolul înainte de a te apuca de așa ceva. Asigură-te că suma de bani de care dispui inițial îți poate asigura un trai decent, fără să fii nevoit să riști prea mult. Setează-ți așteptări realiste și nu te gândi că-ți vei tripla banii lunar.

Testează-te înainte de a-ți da demisia! Important este să ai deja o evidență profitabilă îndelungată a pariurilor tale în momentul în care vrei să renunți la ocupația ta pentru a te dedica full-time pariurilor. Nu contează ce sume ai jucat în trecut, ci procentual, ce fel de performanțe ai atins pe termen cel puțin mediu.

Nu-ți recomand să-ți dai vreodată demisia de la job! Totuși, dacă ai cel puțin un an de când câștigi constant și crezi că timpul suplimentar te-ar putea ajuta să câștigi mai mult – poți să încerci prima data prin a-ți lua un concediu prelungit. Dacă rezultatele tale nu se îmbunătățesc, deși ai mai mult timp, păstrează-ți locul de muncă pentru că acest lucru te va ajuta enorm în momentele dificile.

Joacă numai pariuri individuale cu miză fixă. Nu poți să știi care dintre pariuri vor fi câștigătoare și care vor fi pierzătoare, deși poți știi că pe termen lung vei alege mai mulți câștigători decât pierzători. De aceea, este important să joci o miză identică pe toate biletele tale, pentru că altfel poți pierde 2-3 cu mize mari și ai nevoie să câștigi 100 cu mize mici pentru a-ți recupera pierderea. Și pentru că nu poți știi cât de mult durează o serie negativă, trebuie să joci prudent, având o miză de 2-4% din banca inițială.

Specializează-te pe câteva competiții. Dacă deja știi pe de rost Liga 1 și Liga 2 Romania, competiții pe care le poți stăpâni mai bine decât operatorii, încearcă să urmărești și alte ligi mai puțin populare din fotbalul European. Pariorii profesioniști spun că găsesc cele mai valoroase cote în ligile inferioare și nu în cele de top.

Învață să joci pariurile de tip handicap asiatic. Acestea sunt preferate de către profesioniști pentru că oferă o flexibilitate mult mai mare în ceea ce privește marja de risc pe care ne-o asumăm. Printre opțiunile handicapului asiatic se regăsesc și opțiuni de pariu cu rambursare parțială sau chiar totală. De aceea, este foarte bine să te familiarizezi cu acest tip de pariu extrem de popular în rândul specialiștilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe un Ferrari cu un jucător:
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Șoșoacă a cântat
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Rapid produce surpriza etapei în voleiul feminin. Alba Blaj, prima înfrângere din sezon
Rapid produce surpriza etapei în voleiul feminin. Alba Blaj, prima înfrângere din sezon
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
×