EXCLUSIV Sunt Pancu și Manea de vină? Cine a făcut transferurile la Rapid în ultimul an, ce persoană a adus cei mai mulţi jucători şi cum s-a garantat pentru ei | LISTA

Antrenorul Daniel Pancu (stânga) a adus la echipă de două ori mai puţini fotbalişti decât Victor Angelescu (al doilea din dreapta), reprezentantul off-shore-ului cipriot care controlează clubul. Deocamdată, primarul Daniel Tudorache (primul din dreapta) nu s-a băgat la transferuri, mulţumindu-se cu presiunile pentru schimbarea antrenorului. FOTO: FC Rapid 1923

Transferurile efectuate la FC Rapid 1923 au fost girate de trei persoane în ultimul an:

– Victor Angelescu – reprezentantul off-shore-ului cipriot Casaleza Ltd (firma deţine 40% din club). A garantat pentru 11 dintre jucătorii aduşi,
– Daniel Pancu – antrenor din 2 octombrie 2018. A garantat pentru 6 dintre jucătorii aduşi,
– Florin Manea – impresar, director sportiv la club începând cu septembrie anul trecut. A garantat pentru 6 dintre jucătorii aduşi.

La aceştia se adaugă şi Ovidiu Burcă, preşedintele clubului, căruia cei trei de mai sus i-au acceptat propunerile în cazul a 3 jucători.

După rezultatele contradictorii obținute în debutul Ligii 2, la FC Rapid 1923 au izbucnit discuţii – ajunse repede în presă şi pe reţelele de socializare – despre cine trebuie să-şi asume transferurile făcute în ultima perioadă. Primarul pesedist al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a dat buzna la vestiare în pauza unui meci, cerând să fie dat afară Pancu, apoi a declarat, textual, că „mă sui cu picioarele pe ei”, asumându-și rolul de patron politic al echipei, deși n-are în acte nicio funcție.
Asta, deşi sezonul este doar la început şi e mult prea devreme să se tragă concluzii.

Arătaţi cu degetul – singurii oameni din club care mai au legătură cu adevăratul Rapid

Luaţi la ochi au fost, în principal, doi oameni: antrenorul Daniel Pancu, legendă a clubului căreia primarul Tudorache vrea să-i facă vânt inclusiv prin asmuțirea unor trolli de partid în mediul online (după cum bănuiește Pancu), şi directorul sportiv Florin Manea, impresar, rapidist recunoscut şi fiu al regretatului Nicolae Manea.
Cei doi au fost împinşi sub ochii suporterilor, fiind indicaţi, mai mult sau mai puţin oficial, drept personajele care ar trebui să dea socoteală şi, eventual, să-şi asume eşecul – dacă acesta se va produce.

ProSport a documentat subiectul şi a descoperit că, în realitate, răspunderea a fost împărţită, iar cel care a propus şi a adus cei mai mulţi jucători – aproape tot atâţia cât ceilalţi oficiali la un loc – a fost însuşi Victor Angelescu, reprezentantul misteriosului off-shore cipriot Casazela Ltd (compania din Larnaca deține 40% din acțiunile SC FC Rapid 1923 SA).

Iată mecanismul prin care sunt aduși jucătorii la FC Rapid 1923.

Factorii de decizie:

La FC Rapid 1923, conducătorii clubului au convenit ca deciziile privind achiziţiile de jucători să se facă prin vot, în mod democratic.

Trei persoane au un cuvânt de spus în privinţa propunerilor de jucători:
– împuternicitul Victor Angelescu,
– antrenorul Daniel Pancu
şi
– directorul sportiv Florin Manea.

Cum se decid transferurile:

Unul dintre cei trei face propunerea, asumându-şi răspunderea pentru respectivul jucător, iar ceilalţi doi votează, după caz, pro sau contra. Dacă minimum doi dintre cei trei sunt de acord, transferul se aprobă.

În cazul câtorva achiziţii, a fost vorba de unanimitate. În majoritatea – a fost un vot de 2 la 1. Multe alte propuneri au fost refuzate pentru că doi din membrii grupului au refuzat jucătorul propus de al treilea.

Aşa s-a făcut că, în ultimul an, pe la uşile lui Angelescu şi Pancu s-a făcut pelerinaj, relatează sursele ProSport. La cea a lui Manea a fost o coadă mai mică, pentru că acesta este el însuşi impresar. Intermediari cunoscuţi sau nu au venit să propună diverşi fotbalişti. Din nou, nimic surprinzător, aşa se întâmplă la toate cluburile cât de cât atractive.

Răspunderea:

Interesant este că acum înghesuiţi cu întrebări sunt ultimii doi oameni din club care mai au legătură cu adevăratul Rapid, cel intrat în faliment în 2016: Daniel Pancu şi Florin Manea.

După cum se poate vedea mai jos, în ultimul an,
– 11 fotbalişti au fost aduşi la propunerea lui Angelescu,
– 6 fotbalişti la propunerea lui Pancu,
– 6 la propunerea lui Manea
şi
– 3 la propunerea lui Burcă (propunerile acestuia au avut nevoie de votul a minimum doi dintre cei trei oameni enumeraţi mai sus).

Citiţi alăturat lista fotbaliştilor veniţi la Rapid 1923 şi care dintre conducătorii grupării “vişinii” şi-a asumat răspunderea pentru ei. Simpla lectură a listei îi va lămuri pe cei care urmăresc jocurile echipei cine „a avut fler” şi cine nu.

Publicat: 23 10. 2019, 11:07