Kim Kardashian se pregătește din nou de nuntă, după ce s-a logodit cu rapperul Kanye West, alături de care are deja o fiică.
Va fi al doilea mariaj al lui Kim Kardashian, după ce primul, cu baschetbalistul Kris Humphries, a durat doar 72 de zile.
A închiriat un stadion de baseball! Kanye West a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Kim Kardashian, luni – ziua în care starleta a împlinit 33 de ani -, în fața unor prieteni apropiați și membri ai celor două familii, prezenți pe stadionul de baseball AT&T Park din San Francisco, pe care rapperul l-a închiriat pentru acel eveniment.
Inelul, tot de la Lorraine Schwartz Există însă și un motiv de îngrijorare pentru fanii vedetei de televiziune, care au sesizat o coincidență care i-ar putea aduce ghinion acesteia în relația cu Kayne West. Acum, ca și în cazul mariajului cu Kris Humpries, inelul de logodnă a fost produs de Lorraine Schwartz Diamonds & Fine Jewelry – o cunoscută firmă de bijuterii din New York. Kim și Kris au divorțat după doar 72 de zile, în urma apariției unui sex-tape ce o avea în prim plan pe Kim.
Kim Kardashian este actrița de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câștigurile ei financiare – provenind din aparițiile la televiziune, lansarea unei linii vestimentare, a unui parfum, a unei linii de bijuterii și a unei creme de bronzat – ridicându-se la peste 6 milioane de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER