Courtney Stodden, apariție controversată

Courtney Stodden este din nou pe prima pagină a ziarelor de tip tabloid, după ce a postat pe Instagram o imagine care a devenit extrem de controversată.

Vedeta pare să nu poată trăi fără să intre în atenția presei, grație aparițiilor sale excentrice. Mariajul cu Doug Hutchinson (53 de ani) s-a încheiat și se părea că tânăra de 19 ani se va orienta către tipi apropiați ca vârstă. S-a scris despre o relație avută de ea cu un jucător din NFL (încă din timpul mariajului), dar aceasta nu a durat și Courtney caută acum alte căi de a epata.

Ultima ispravă e reprezentată de o poză pusă pe o rețea de socializare, în care apare într-o rochie minusculă, care s-ar potrivi unor fete de liceu, dacă e să judecăm din punct de vedere al mărimii. Jurnaliștii nu au ratat prilejul de a o critica dur, dar probabil Courtney nu se va gândi de două ori data viitoare și va continua să stârnească rumoare prin aparițiile sale.

Courtney Stodden ne-a obișnuit cu aparițiile șocante, dar să fim serioși: asta este prea mult chiar și pentru ea. Cum să te îmbraci așa? Rochia asta e făcută pentru adolescente, se vede clar că este cu mai multe numere mai mică. Deja aparițiile sale nu mai sunt amuzante și sub nicio formă nu sunt sexy„, notează jurnaliștii de la fishwrapper.com.

Publicat: 10 03. 2014, 12:37
Actualizat: 10 03. 2014, 17:03