Cristi Borcea, acționat în judecată într-un proces de paternitate
Cristi Borcea, fostul acționar al clubului Dinamo, are din nou probleme cu justiția. Pe 4 martie, Borcea va primi verdictul în Dosarul Transferurilor, procurorii cerând șapte ani de închisoare cu executare, iar acum este chemat din nou în judecată într-un proces pentru stabilirea paternității.
Procesul în care Cristi Borcea are calitatea de pârât a fost deschis săptămâna trecută de Dana-Simona Voiculescu, o avocată din București. Femeia îi cere celui pe care-l consideră tatăl fetiței sale, acum în vârstă de 7 ani, s-o recunoască pe micuță și să-i acorde acesteia toate drepturile ce i se cuvin în mod legal.
Conform prevederilor legale, Cristi Borcea ar putea fi supus testului ADN.
Cristi Borcea are deja patru copii, trei cu fosta soție, Mihaela, și unul cu actuala nevastă, Alina, cu care este căsătorit din vara lui 2011.
„Sunt minciuni. Nu a mai existat în viața mea nici o altă femeie în afară de Alina. Am și declarat deschis când am anunțat divorțul, că sunt cu Alina de 8 ani și ne vom căsători”, a spus Borcea pentru Click.
Această poveste a fost readusă în discuție în 2011 de Dumitru Dragomir. Imediat după nunta lui Cristi cu Alina, acesta a făcut o afirmație pe care nu mulți au băgat-o în seamă: „Cristi Borcea are grijă de toți cei patru copii ai săi”. Mitică a răbufnit după ce Borcea a preferat să facă nunta la un local din Otopeni, nu la localul lui Dragomit. Ulterior, fostul șef al LPF a revenit asupra declarației.