Daniel Georgievski se distrează la Mamaia cu fata lui Mihai Stoica
În timp ce fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, își ispășește pedeapsa în spatele gratiilor după condamnarea din Dosarul Transferurilor, fiica acestuia, Teodora, își vede în continuare de viața sa mondenă extrem de activă. Fata în vârstă de 19 ani a fost în weekend în stațiunea Mamaia, unde a petrecut alături de câțiva prieteni. Printre aceștia, și fostul jucător al Stelei, macedoneanul Daniel Georgievski. Acesta și-a încheiat contractul cu Steaua în această vară, iar conducerea din Ghencea nu i-a oferit acestuia o prelungire a angajamentului.
Teodora a postat pe Facebook o imagine în care apare alături de fundașul dreapta, îmbrăcată într-o rochie de culoare albă cu decolteu extrem de generos. Imaginea a adunat rapid sute de likeuri, dar prietenii fetei lui MM Stoica s-au ferit să facă aluzii referitoare la apropierea dintre cei doi.