De la pupitrul știrilor sportive, la un câștig de 50.000 de dolari lunar! Povestea de succes a lui Răzvan Spiridon
Devenit cunoscut în România ca prezentator al știrilor sportive de la ProTV, Răzvan Spiridon lucrează acum departe de zona media și se mândrește cu performanțe spectaculoase în afaceri.
Soția lui Răzvan, Andreea Liptak, și ea fostă prezentatoare la ProTV, a dezvăluit recent că fostul om de televiziune a ajuns să câștige acum aproximativ 50.000 de dolari pe lună în cadrul firmei în care lucrează.
Andreea Liptak
Răzvan Spiridon face parte de câțiva ani dintr-un sistem piramidal american, bazat pe vânzarea de cosmetice și suplimente nutritive și pe convingerea clienților să intre în afacere printr-o investiție inițială de 1.000 de euro.
Spiridon a fost „distribuitor”, „sponsor”, după care a avansat la „Executive Blue Diamond”, ceea ce înseamna că a adus în sistem peste 1 milion de dolari. Conform wowbiz.ro, salariul unui „Diamond”, așa cum e Spiridon, este de 50.000 de dolari pe lună.
Cine este Răzvan Spiridon
Răzvan Spiridon a jucat volei de performanță și provine dintr-o familie de sportivi de nivel european. În 1992 a debutat în presă, făcând parte din prima echipă de jurnaliști formată de Mediapro și a lucrat la ProTV până în 2002, unde a fost comentator sportiv și prezentator al știrilor sportive. Ulterior a lucrat la B1TV, Telesport și Prima TV. Din 2004 pânâ în 2012 a fost redactor șef al revistei Men’s Health.