Elena Udrea, „dezbrăcată” de cel mai mare secret

Elena Udrea a atras în ultimele zile atenția întregii prese, fiind la un pas de a fi reținută pentru o lună de zile. Deputatul PMP Elena Udrea a fost adusă azi cu o dubă a Poliției la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), unde este programată ședința în care se judecă propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Udrea este acuzată, printre altele, de corupție în cazul Galei Bute, însă legăturile sale cu sportul nu se opresc aici. În trecut, frumoasa blondă a fost iubita unui mare stelist: Ilie Stan. Informația a fost oferită presei de Corneliu Vadim Tudor, pe vremea când cel poreclit „Iliesta” era numit la cârma Stelei.

Elena Udrea a fost marea lui iubire. Ea era școlăriță la Buzău, acum vreo 20 de ani, când erau împreună. Ilie avea o Dacie albă, în care se tot giugiuleau când se întâlneau„, a declarat Vadim Tudor.

Ilie Stan era în urmă cu 20 de ani vedetă locală după ce a ajuns titular la Steaua. Elena Udrea avea la vremea respectivă 18 ani și aspirații mari.

E adevărat că am întâlnit-o pe Elena Udrea, fiind amândoi buzoieni”, s-a rezumat să recunoască atunci fostul antrenor al Stelei, dar Vadim a venit cu noi dezvăluiri: „Elena Udrea a venit de la Buzău la București, după el, și se iubeau nebunește în mașina lui. Ce, e vreo rușine asta?!„.

Publicat: 11 02. 2015, 16:26
Actualizat: 11 02. 2015, 23:23