Kerry Katona, ajunsă la al treilea divorț. Ce spune despre mariajul de 13 luni cu fostul rugbyst George Kay

Cântăreața Kerry Katona și fostul jucător de rugby George Kay au decis să divorțeze după doar 13 luni de mariaj, după ce George a fost arestat la începutul lui octombrie, sub acuzația de violență domestică. Acesta ar fi bătut-o pe fosta membră a trupei Atomic Kitten, în poseseia sa fiind descoperită și o armă de foc.

„Nu mi-e scris să fiu măritată”
Pentru Kerry (35 de ani) acesta este al treilea mariaj eșuat, iar aceasta vorbește într-un interviu acordat revistei OK! despre drama traversată după ce a realizat că nici relația cu sportivul George Kay nu merge.

„George era cu mine 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. E ca și cum a murit cineva apropiat. Era cel mai bun prieten al meu. Este exclus acum să ne mai împăcăm. Asta mă doare cel mai mult, faptul că știu că e o peroană bună. Îmi doresc să fi putut să-l conving să-și schimbe comportamentul.

Pur și simplu nu mi-e scris să fiu măritată… nu cred că voi mai putea aduce încă un bărbat în viețile copiilor mei în viitor. Nu ar fi corect față de ei. Au trecut deja prin prea multe„, spune Kerry Katona

A și înșelat-o?
La scurt timp după ce vestea despărțirii a fost făcută pubică în presa din Anglia, noi detalii picante din relația celor doi au ieșit la iveală. The Sun scrie astăzi că fostul jucător de rugby a încercat să o înșele pe Kerry cu rusoaica Alena Shishkova, un cunoscut fotomodel.

Conform jurnaliștilor englezi, Kay ar fi contactat-o pe superba Alena în numeroase rânduri, prin mesaje private, însă această nu a răspuns avansurilor bărbatului de 35 de ani.

„Kerry are și așa destule pe cap cu tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. Va fi cu siguranță șocată să afle asta. Primește o nouă lovitură. Cu siguranță nu știa absolut că George făcea așa ceva”, a declarat o sursă apropiată de Kerry Katona pentru The Sun.

Publicat: 18 11. 2015, 13:24
Actualizat: 19 11. 2015, 18:32