Poliția din Las Vegas avertizează cluburile de striptease: „Nu îl mai primiți pe Floyd Mayweather, agresează femeile!”

Dincolo de latura strict sportivă, acolo unde Floyd Mayweather jr. este recunoscut drept unul dintre boxerii de top ai tuturor timpurilor, americanul pare să aibă probleme serioase. Recent, site-urile de tip tabloid din SUA au oferit informații pe surse de la Poliția din Las Vegas cu privire la avertismentele pe care oamenii legii le dau localurilor în care Mayweather obișnuiește să își cheltuiască banii. Potrivit TMZ, divizia Moravuri a Las Vegas Metro Police Department a contactat mai multe cluburi de striptease din Las Vegas și le-a comunicat că boxerul și anturajul său au agresat verbal și fizic mai multe dansatoare. 

Sursa citează un ofițer de poliție care mărturisește că replica lui Mayweather este „Știi cine sunt?„, apoi face „lucruri nepotrivite femeilor„. Evident, cluburile din Las Vegas nu vor lua în considerare avertismentele primite de la poliție pentru că nu își permit să nu îl aibă drept client pe unul dintre cei mai cheltuitori sportivi din lume. 

Floyd Mayweather a încasat câte 25 de milioane de dolari pentru fiecare dintre ultimele sale nouă meciuri de box. În topul Forbes, Mayweather este pe numărul 1, cu 105 milioane de dolari, într-un top al celor mai mari câștiguri rezultate din activități sportive în ultimele 12 luni.

Publicat: 06 11. 2014, 05:00
Actualizat: 06 11. 2014, 09:49