Sally Bercow, soția unuia dintre cei mai cunoscuți politicieni din UK, acuzată că s-ar fi sărutat cu un presupus sportiv

  • Sally Bercow este din nou într-o situație jenantă, după ce ar fi fost surprinsă de paparazzi sărutându-se cu un presupus sportiv, a cărui identitate nu a fost deocamdată dezvăluită de presa din Marea Britanie.

Soția lui John Bercow, președintele al Camerei Comunelor din Parlamentul Britanic, Sally (la rândul ei un om politic importat în Regatul Unit) a trebuit să dea explicații pentru o presupusă legătură avută cu un domn misterios. Concret, doamna în vârstă de 44 de ani ar fi fost surprinsă de privirile indiscrete în timp ce îl săruta pe un individ, altul decât soțul ei.

Media din Marea Britanie a imortalizat doar imaginile de după presupusul sărut (cei doi s-au întâlnit sâmbătă seară și au petrecut până în jurul orei 2:00 dimineața, într-un restaurant din Cavendish Square, Londra), Sally fiind extrem de nervoasă de prezența camerelor de filmat. La intrarea în mașina care o aștepta, ea a făcut semne obscene către jurnaliștii prezenți și s-a repliat abia pe twitter, când a explicat că nu și-a înșelat soțul.

Nu mă interesează ce se scrie sau dacă sunt judecată. Nu trebuie să îmi cer scuze față de John, nu am făcut nimic rău. Îmi iubesc soțul, el este cel mai important din viața mea, iar căsătoria mea nu cred că ar trebui să fie un subiect public, mă privește doar pe mine. Da, am fost să mă distrez, dar nu am făcut nimic de care să îmi fie rușine. Niciun mariaj nu este perfect, dar lucrurile între noi funcționează extrem de bine, nu avem motive să apelăm la terți„, s-a apărat cea mai cunoscută blondă din politica britanică.

De menționat că Sally nu este la prima „ieșire în decor”, în trecut ea punându-și soțul și în alte ipostaze stânjenitoare. În urmă cu doar câțiva ani, a apărut într-un pictorial care lăsa să se vadă ceva mai mult decât era normal, lucru pentru care a fost aspru criticată de media (imaginea e mai jos).

Altfel, Sally și John sunt căsătoriți de 11 ani, având împreună trei copii.

Publicat: 04 02. 2014, 15:13
Actualizat: 05 02. 2014, 15:14