Sportul i-a schimbat radical viața. A slăbit aproape 80 de kilograme și a avut cea mai mare surpriză

Transformare spectaculoasă a unei tinere de 27 de ani, care a reușit să slăbească aproape 80 de kilograme după ce și-a schimbat radical stilul de viață.

Britanica Hazel Dyson ajunsese să cântărească 145 de kilograme, iar momentul de cotitură a venit în 2008, când avea 21 de ani, iar medicii au anunțat-o că va avea nevoie de o operație de înlocuire de șold până va împlini 30 de ani.

„Eram speriată de moarte. Până atunci dădeam vina pe problemele mele medicale pentru greutatea mea, dar am realizat că nu trebuie să mai găsesc scuze„, spune Hazel.


Înainte și după. Hazel a slăbit de la 145 de kilograme până la 77 în șase ani

Hazel avea mari probleme și în viața sentimentală și, îngrijorată că până atunci nu avusese un partener și era încă virgină, a decis să facă ceva în privința kilogramelor în plus. Iar ce a urmat reprezintă un exemplu perfect că zicala „imposibilul nu există” e perfect adevărată.

Până să împlinească 26 de ani a reușit să slbească 77 de kilograme și a apelat la un site de anunțuri matrimoniale pentru a-și găsi dragostea. Iar atunci a avut o mare surpriză.

„De fiecare dată când îmi controlam contul aveam câte un mesaj de la cineva care mă invita în oraș. Nu mi-a venit să cred. Pentru prima dată în viața mea bărbații considerau că arăt suficient de bine pentru a ieși cu mine la o întâlnire. Mi-a luat șase ani să ajung până aici și în sfârșit am curaj să-mi trăiesc viața și să caut dragostea„, mai spune Hazel.

Publicat: 05 09. 2014, 12:00
Actualizat: 13 09. 2014, 17:22