O blondă din SUA, al cărei hobby pare să fie chirurgia plastică, judecând după numărul de operații estetice suferite și-a scos nu mai puțin de șase coaste pentru a ajunge să arate ca un personaj de desene animate.
Pixee Fox a cheltuit până acum aproximativ 100.000 de dolari pe operații estetice, în încercarea de a ajunge la ceea ce consideră ea a fi idealul feminin: o formă perfectă de clepsidră. Aceasta și-a dus obsesia la un nou nivel în momentul în care a hotărât să-și scoată chirurgical coastele inferioare (șase la număr) pentru a stabili un veritabil record mondial pentru cea mai subțire talie (35 de centimetri).
Tânăra de 25 de ani spune că s-a inspirat din personajele de desene animate, plâtind aproximativ 8.000 de euro pentru operație. Intervenția nu e reversibilă și de obicei se efectuează din motive medicale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER