A murit Ion Radu – fost președinte al Petrolului

Marți a trecut în neființă Ion Radu (foto, în albastru) – fost președinte al echipelor Metalul Plopeni și Petrolul Ploiești. După o perioadă de grea suferință, cauzată de problemele cardiace, la care s-a adăugat și un incident nefericit, în septembrie, când acesta a avut probleme după ce a fost lovit întâmplător, în zona Halelor, rupându-și piciorul – Radu a trecut în neființă la aproape 80 de ani, urmând să fie înmormântat în comuna buzoiană Gherăseni, unde s-a născut în 1 iunie 1935.

Rămas în istorie pentru perioada petrecută ca fotbalist și oficial la Plopeni, particpând cu Metalul inclusiv la un turneu în Cuba, în 1978, Radu a trecut apoi la Petrolul, unde a fost președinte în perioada anilor 80-90, de care se leagă o participare în Cupa UEFA, apoi, în 1995 – câștigarea Cupei, cel poreclit „Cațaonu” fiind încă oficial la club.

Ion Radu a activat peste 50 de ani, ca jucător și conducător în fotbalul prahovean, unde a fost o prezență discretă, jovială, de numele său legându-se multe „legende”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Publicat: 02 12. 2014, 21:03
Actualizat: 02 12. 2014, 21:22