A murit Victor Socaciu, interpretul celebrului imn al Rapidului! Artistul s-a stins din viață la 68 de ani

Celebrul cântăreț și compozitor Victor Socaciu, omul care a dat viață imnului Rapidului prin vocea sa, a încetat din viață în cursul zilei de luni.

Artistul a decedat la vârsta de 68 de ani, la Spitalul Carol Davila din Bucureşti, după ce problemele de sănătate l-au măcinat puternic în ultima perioadă.

Starea sa de sănătate se agravase încă din luna septembrie, iar el a trecut în neființă în a treia zi de Crăciun, lăsând un gol imens în peisajul artistic din țara noastră și în sufletele rapidiștilor, care, și datorită lui, se pot mândri cu unul dintre cele mai frumoase imnuri din România.

Cum a luat naștere celebrul imn interpretat de Victor Socaciu

Victor Socaciu, muzician, compozitor, cântăreţ, realizator şi prezentator TV, dar şi politician şi diplomat, s-a stins din viață luni la Spitalul Carol Davila din Bucureşti. Artistul este foarte cunoscut și în lumea fotbalului din țara noastră, după ce a interpretat celebrul imn al Rapidului, ale cărui versuri au fost compuse de Adrian Păunescu.

„Acest imn s-a născut foarte simplu. Era iunie 1980, eram la redacția Flacăra, tata ne-a luat în mașină pe mine, aveam 11 ani, pe Victor Socaciu, care era tânărul folkist de atunci și pe care-l lua peste tot, scriau și făceau împreună lucruri frumoase pentru cenaclul Flacăra, pe Ovidiu Ioanițoaia, gazetar sportiv la revista Flacăra, și pe Victor Niță, tot de la Revista Flacăra. Am ajuns la stadionul Giulești. Nu era zi de meci, era o zi în care Flacăra juca fotbal la poarta dinspre tunel, dinspre Teatrul Giulești.

Ne încălzeam, urma să înceapă o miuță și tata, în timp ce dădeam în minge, i-a zis lui Victor Socaciu: «Victore, du-te și ia chitara de la mașină! E prea frumos momentul ca să nu scriem un cântec. Reamintesc: Rapidul era în Divizia B. Se luptase cu un an înainte cu Scorniceștiul, atunci abia pierduse lupta pentru promovare cu Progresul, parcă. Până s-a dus Victor Socaciu la mașină să ia chitara, nu exista muzică, nu exista nimic, nu existau versuri, tata i-a zis lui Ovidiu Ioanițoaia: «Ovidiu, ia o hârtie!». Ioanițoaia nu avea hârtie cu el că veniserăm să jucam fotbal.

A luat un șervețel, o chestie, un carton de mici, nu știu ce, ce era pe acolo prin așa-zisul tunel, la intrarea spre vestiare și tata i-a spus: «notează!» «Suntem peste tot acasă / Porțile ni se deschid / Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid». Uite, am în față, cu scrisul lui Ovidiu Ioanițoaia, hârtia de atunci. Apoi, Victor Socaciu a luat chitara, a scris muzica, tata a continuat să dicteze versurile la celelalte strofe și așa mai departe. Asta s-a întâmplat acum fix 40 de ani, e povestea unui cântec uriaș pentru o echipă minunată și mereu prigonită, ceea ce tatăl meu a surprins în poezia imnul Rapidului. Suntem peste tot acasă… singura echipă din lume care oriunde se duce e mai iubită chiar decât echipa gazdă”, a spus pentru Playsport Andrei Păunescu, fiul marelui Adrian Păunescu.

Dumnezeu să îl odihnească!

Publicat: 27 12. 2021, 15:03
Actualizat: 28 12. 2021, 09:34