Acuze DURE la adresa lui Răzvan Lucescu:** „Umbla fără permis și băut la volan! A omorât mai multe persoane, e un nenorocit!”
UPDATE 12:20: Lincu Miu, tatăl fetei decedate în 1991, în urma unui accident rutier care se presupune că ar fi fost produs de Răzvan Lucescu, continuă să-l acuze pe actualul antrenor al Rapidului și spune că acesta a făcut și alte victime.
„Razvan Lucescu venit de dinspre Snagov, unde a fost la un chef, a pierdut controlul volanului, a luat-o pe botul masinii si a izbit-o de asfalt. Si cu doua luni inainte mai facuse un accident, mai omorase o persoana. Si umbla fara permis, si baut la volan.
Trebuie sa te feresti de nebuni, ca te omoara si te platesc cu bani. Asa sunt nenorocitii astia. La ei, un mort e ca o minge. Cum dau cu piciorul intr-o minge, asa dau si intr-un om”, a mai spus bătrânul în vârstă de 72 de ani pentru Evenimentul Zilei.
După ce tatăl său a fost implicat de curând într-un accident de circulație, acum și numele lui Răzvan Lucescu este implicat într-un accident soldat de data aceasta cu victime.
Antrenorul Rapidului este acuzat de uciderea unei tinere de 23 de ani în 1991. Martorii oculari de la acea vreme susțin că Lucescu jr ar fi fugit de răspundere și și-a trecut soția însărcinată la volan. În plus, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale.
Lincu Miu, tatăl victimei, e sigur că Răzvan Lucescu a fost la volan și chiar susține că acesta ar mai fi omorât o persoană într-un alt accident rutier.
„Fiica mea a plecat la serviciu, la IRMA. După un sfert de oră, vecinii mi-au zis că Georgica, noi îi spuneam Gica a fost lovită de mașină. Am crezut ca e vorba de o mână, de un picior rupt… Feciorul meu a ajuns mai repede la locul accidentului, au pus-o într-o mașină și a plecat la Urgență. Am plecat și eu imediat. Când am ajuns la spital, era îmbălsămată și dusă la morgă…”, a povestit Miu pentru Evz.
„Lucescu Răzvan! El a fost la volan! Când a văzut ce-a făcut, a sărit de la volan și a lăsat-o pe nevastă-sa. S-a dat jos pentru că el n-avea nici permis, era și băut, iar cu două săptămâni înainte mai făcuse un accident de mai omorâse o persoană„, a mai precizat acesta.