Adrian Fetecău, o nouă carte iese de la tipar! Jurnalistul sportiv a ajuns să publice al 9-lea volum chiar când împlinește 65 de ani
Sâmbătă 19 noiembrie 2022, la ora 13:00, Adrian Fetecău va lansa la Librăria Eminescu din Capitală (Bd. Regina Elisabeta nr.16) Cartea „Naiv, Nervos, Năuc în izolare – Jurnalul primelor două săptămâni de lockdown”, apărută la Editura UZP.
Pe coperta a patra a cărții, autorul, care tot pe 19 noiembrie va împlini 65 de ani, scrie: „Sunt convins că ați uitat aproape total cum au fost primele două săptămâni în care autoritățile ne-au zăvorât în casă ca să nu dea buzna COVID-ul peste noi!
Sunt convins că ați uitat detaliile care atunci căpătau dimensiuni apocaliptice și care, acum, multe, par grotești! Sunt convins că ați uitat de geaca lui Marcel Vela! De atitudinea duplicitară a aleșilor neamului!
Adrian Fetecău, o nouă carte scrisă! Jurnalistul sportiv a ajuns să publice al 9-lea volum chiar când împlinește 65 de ani
Vreți să plonjați, cu mintea de-acum, în marea tulbure a primelor două săptămâni ale unei perioade care ne-a marcat îngrozitor pe toți și care a fost „zugrăvită”, până în cele mai fine detalii, cu mintea de-atunci, de un om care se întreabă și acum, după ce s-a vaccinat de trei ori, „ce-a fost”?
Dacă răspunsul e pozitiv, cartea pe care o aveți în mână vă așteaptă să o deschideți.
Sigur are o calitate: este scrisă în tensiunea năucitoare a acelor clipe…”
Adrian Fetecău, ajuns la al 9 -lea volum, este cunoscutul comentator sportiv și fondator al celui mai longeviv grup umoristic din România, Grupul Vouă.
Cine este Adrian Fetecău și care e legătura cu sportul?
Buzoianul s-a născut în 1957, în satul Scorțoasa, la 7 kilometri de Vulcanii Noroioși, „într-o căsuță aflată într-o râpă”, tatăl său fiind șofer (fost sondor), iar mama casnică. La vârsta de 5 ani avea să se mute cu familia în municipiul Buzău.
Fetecău a fondat Vouă în 1982 și, după 40 de ani, continuă să i se dedice și să susțină prin țară spectacole umoristice pentru cei care gustă glumele acestui grup.
Adrian Fetecău este comentator sportiv, tatăl campioanei naționale la tenis Irina Fetecău și autorul cărții „Tenis. Sportul inventat de diavol”. Din aprilie 1992, buzoianul s-a transferat la Radio România ca redactor la Redacția Sport, unde, în timp, a comentat, în special, box, dar și fotbal, tenis, lupte, haltere. În 2001, cu prilejul împlinirii a 75 de ani a Federației Române de Box, a scris „Istoria boxului românesc”.