Noul antrenor al lui Dinamo, fostul atacant Adrian Mihalcea, nu a reușit să facă prea multe ședințe de pregătire cu lotul pe care îl are la dispoziție, iar de disputat meciuri nici atât. Toate acestea, pentru că pandemia de coronavirus a blocat crunt și parcă fără sfârșit orice competiție sportivă din România.
Covid-19 ne schimbă viața total, pe zi ce trece, ne „obligă” la un repaus deloc constructiv din care cu greu poți să evadezi. O știe și Adrian Mihalcea, fost jucător, actual antrenor, care a ținut din totdeauna la forma fizică.
ProSport l-a suprins pe antrenorul dinamovist la o alergare ușoară prin București, pentru a-și menține forma fizică, în plină pandemie provocată de temutul virus. Mai mult, Mihalcea a ales să îmbrace un tricou al lui Dinamo la „ședința” de jogging, devenită obicei între timp pentru fostul vârf.
Echipat complet, inclusiv cu handsfree, pe Mihalcea pare că nimic nu-l deranjează la alergat, pe una dintre străduțele Bucureștiului, total necirculată în această perioadă deloc aglomerată, lipsită de trafic.
Florin Prunea, managerul general al lui Dinamo, a fost surprins și el, luna trecută, în ținută sport. Însă nu la alergare, ci la cumpărături, într-un mall din București. Prunea a ales să îmbrăce într-un trening cu însemnele lui Poli Iași, echipă la care a fost conducător mai bine de cinci ani. Un fan al fotbalului a surprins imaginile și le-a făcut rapid publice pe o platformă socială.
Ținuta sa a stârnit nemulțumirea fanilor dinamoviști, iar oficialul roș-albilor a reacționat la ProSport LIVE: „Am fost în același trening ieri (n.red. – joi) la piață și până să mă urc în mașină m-au oprit doi băieți, de la o firmă de pază și-mi zic: Băi, Florine, tot cu Craiova în suflet?!..Le zic, e cu Iași treningul, dar ei erau olteni…
Am trening și cu Byern Munchen. Mi s-ar fi părut o lipsă de respect ca să ies în treningul lui Dinamo la cumpărături. Asta era în neregulă, trening sau costum cu Dinamo…să ies pe stradă așa. Asta e ținuta oficială și se poartă doar cu acele ocazii”, a declarat fostul goalkeeper din Generația de Aur.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER