Julia Chelaru, fosta interpretă a trupei „Exotic”, a dezvăluit că acum ceva timp Adrian Mutu i-a făcut avansuri, însă l-a refuzat pe actualul antrenor.
Formația „Exotic” s-a destrămat după scurt timp. Cea care și-a dorit o carieră pe cont propriu a fost Andreea Bănică.
În scurt timp ce aceasta s-a asociat cu Cristina Rus și au înființat trupa Blondy, Julia și Claudia au rămas împreună, schimbându-și numele în Sexxy.
Invitată în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, Julia Chelaru a recunoscut, în timp ce participa la jocul cu sosurile iuți, că unul dintre bărbații care au curtat-o cu ani în urmă a fost și fotbalistul Adrian Mutu.
„A fost acum foarte mult timp. Mi-a aflat numărul de telefon și m-a invitat în oraș. Nu știu dacă eram într-o relație sau nu, dar, nu știu de ce, îmi era frică de fotbaliști, aveam o frică, ceva, o chestie ancestrală.”, a declarat Julia Chelaru, în emisiunea amintită.
„Acum îmi pare rău că nu m-am întâlnit cu el, e un om extraordinar. Voia și el să mă cunoască. Apoi a luat avânt cariera lui sportivă. Eram trei fete cucuiete (n.r. în trupa Exotic). Eram roșcată atunci, eram ceva foarte atractiv pentru mulți bărbați, să zic așa, din showbiz.
Mie mi-a plăcut, totuși, că l-am refuzat. L-am refuzat eu pe Adrian Mutu, îți dai seama?”, a declarat Julia în cadrul emisiunii la Pro TV.
Exotic a fost o formație românească de muzică dance, înființată în anul 1999 și formată din Jiulia Chelaru, Andreea Bănică și Claudia Pătrășcanu. Trupa a debutat cu albumul „Sexxy”, materialul muzical fiind compus de Costi Ioniță și colegul acestuia Dorin Topală de la Valahia.
Artista formează în prezent un cuplu cu John, un bărbat cu șase ani mai tânăr decât ea. În 2016, a divorțat de fostul soț, Bogdan Jianu.
Sursă foto: Cancan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER