Alături de Irene și Secția de Oncohematologie Pediatrică I.C. Fundeni! Meci caritabil de fotbal la Slobozia, Daniel Ghiță se implică și el

Daniel Ghiță, fostul campion la MMA, va participa vineri, 7 septembrie, la un meci de fotbal caritabil.

De la ora 17:00 pe Stadionul „1 Mai” din Slobozia se va organiza o strângere de fonduri pentru micuța Irene.

Aceasta este fiica Arhidiaconului Mihai Bucă și, din păcate, suferă de leucemie.

Alături de Irene și Secția de Oncohematologie Pediatrică I.C. Fundeni! Meci caritabil de fotbal la Slobozia, Daniel Ghiță se implică și el

Evenimentul este organizat de Liga Legendelor, iar toți banii strânși vor ajunge la Irene și la familia acesteia.

„În România, datele Registrului Național de Cancer arată că aproximativ 50% dintre copiii diagnosticați anual cu leucemii acute sau limfoame maligne se adresează Institutului Clinic Fundeni, atât pentru stabilirea diagnosticului corect și complet, cât și pentru administrarea protocoalelor europene de chimioterapie, efectuarea procedurilor de transplant medular și a noilor terapii personalizate. 🙏🏻

Prin această campanie, al cărei simbol este Irene, fetița Părintelui Mihail Bucă, nădăjduim să venim în sprijinul pacienților pediatrici cu afecțiuni grave care necesită terapii medicale speciale pe care, de cele mai multe ori, in pofida dotărilor insuficiente, medicii de la Fundeni ( EROII copiilor) reușesc să le implementeze cu succes, oferind micuților pacienți o nouă șansă la viață.

Niciun copil nu ar trebui să treacă prin atâta suferință. 😊

Când ai posibilitatea să pui umărul la a alina suferința unor copii, singura soluție este să te implici. Dreptul la sănătate este unul esențial, iar viitorul nostru depinde de cel al copiilor noștri. 🙏🏻

Biletele-donație sunt disponibile pe www.bilete.ro și reprezintă DONAȚIA TA pentru o șansă in plus la viață și la o copilărie normală!

Fiecare donator poate achiziționa un număr nelimitat de bilete-donație. 🤗

De asemenea ,dacă doriți să donați sume mai mari, o puteți face in conturile ASOCIAȚIEI LIGA LEGENDELOR deschise la Banca Comercială Română:

Cont RON: RO51 RNCB 0076 1694 9044 0007 👈🏻

Cont EURO: RO24 RNCB 0076 1694 9044 0008 👈🏻

Pentru mai multe informații despre situația fondurilor strânse și eveniment, urmăriți pagina de Facebook Liga Legendelor Oficial! ✅

NOI dăm UN PICIOR DE AJUTOR , VOI dați O MÂNĂ DE AJUTOR”, este mesajul postat pe grupul de eveniment creat pe Facebook.

 

Publicat: 05 09. 2022, 17:11
Actualizat: 05 09. 2022, 17:13