Alertă în Italia: Silvio Berlusconi a fost internat de urgență! Milionarul e la terapie intensivă
Silvio Berlusconi (86 de ani) a ajuns pe patul de la terapie intensivă, fiind internat de urgență în Italia.
Alertă în Italia: Silvio Berlusconi a fost internat de urgență! Milionarul e la terapie intensivă
Omul de afaceri Silvio Berlusconi a fost internat de urgență în secția de terapie intensivă după ce a acuzat probleme respiratorii serioase.
Actualul patron al clubului Monza a ajuns la spitalul San Raffaele din Segrate, provincia Milano, potrivit informațiilor oferite de Gazzetta dello Sport. Milionarul tocmai fusese în atenția medicilor, fiind internat între 27 și 30 martie, iar după externare au trecut numai câteva zile până când a simțit că are probleme cu respirația.
Acesta ar suferi de detresă respiratorie, sindrom care se manifestă, printre altele, prin puls mărit, dureri în piept sau probleme de respirație.
Potrivit informațiilor publicației italiene citate mai sus, starea lui Silvio Berlusconi ar fi stabilă în acest moment.
Silvio Berlusconi, în continuare cu ochii pe AC Milan: ce a spus despre starul Zlatan Ibrahimovic
Fostul patron al lui AC Milan, Silvio Berlusconi, este de părere că Zlatan Ibrahimovic (41 de ani) poate să continue să joace la nivel înalt și spune că suedezul este cel care va hotărî când își va încheia cariera.
„Zlatan este un mare campion, puterea sa mentală și caracterul său sunt de nemaiîntâlnit. Știu că își dorește cu adevărat să joace în continuare și doar el poate decide când se va retrage. În privința viitorului său, sunt convins că va continua să aibă roluri importante în lumea fotbalului.
Are inteligența necesară și carisma pentru a face orice își dorește. Inteligența lui Ibrahimovic va fi prețioasă ca antrenor sau ca director sportiv”, a declarat Silvio Berlusconi, potrivit Football Italia.
Deși ajuns la 41 de ani, Zlatan Ibrahimovic nici nu se gândește la retragere, mai ales că de curând a revenit pe teren după o accidentare serioasă și a fost convocat la echipa națională a Suediei.
„Am o mare pasiune pentru fotbal. Acum este o situație diferită, la vârsta mea, dar mă bucur de fiecare zi. Când te lași de fotbal, cred că îi simți lipsa în fiecare zi. Așa că nu vreau să am regrete, să-mi spun că trebuia să mai joc. Încerc să rămân la același nivel cu acești jucători tineri, să muncesc din greu pentru a ține ritmul.
Vreau să fiu sănătos și să joc, să văd la ce nivel pot să ajung. Nu mă gândesc la retragere, cred că finalul nu este aproape. Cât timp pot produce rezultate, vreau să joc. În momentul în care voi regresa, vreau ca oamenii din jurul meu să fie sinceri și să-mi spună că nu mai pot ajuta. Apoi, voi fi realist.
Încă mai am motivație, vreau să fiu mai bun în fiecare zi. Asta e mentalitatea mea, dacă nu muncesc suficient, nu mă simt bine. Vreau să-mi provoc corpul, să văd cât de departe pot ajunge”, a spus Zlatan Ibrahimovic.