Alexandru Pițurcă, ultima persoană care a discutat cu Mario Iorgulescu înainte de accidentul fatidic din noaptea de 8 septembrie 2019, a oferit o mărturie uluitoare în cazul care îl implică pe fiul președintelui LPF.
Fiul lui Victor Pițurcă susține că, în seara respectivă, se afla în club alături de iubita lui, iar inculpatul l-a sunat în mijlocul unei crize de gelozie produse de acest aspect.
Pițurcă Jr. a precizat că discuția telefonică cu Mario Iorgulescu a durat cel mult 10 secunde, deoarece acesta era foarte nervos și nu a dat semne că se va calma.
„Sunt la dispoziția dumneavoastră, vreau să vă ajut.
Nu l-am văzut pe inculpat de câteva luni. Eram prieteni, m-a contactat între timp să-mi ceară bani împrumut. Tuturor prietenilor le-a cerut sume de bani. Eu l-am refuzat și nu i-am răspuns cu privire la bani.
În seara respectivă (n.r. – seara accidentului), am discutat prin intermediul iubitei lui, care era în club cu mine. Era foarte gelos și prietena lui mi-a dat telefonul să-l calmez, să-i spun că totul este în regulă. Am încercat să-l calmez, dar era nervos și a început să țipe și mi-a spus să nu mă bag în treaba lor. Mi-a spus că vrea să vină la club după ea. I-am dat telefonul înapoi iubitei lui. Eu n-am vorbit mai mult de 10 secunde cu el, era nervos și n-am putut să-l calmez. Câteva secunde a durat discuția. N-am știut unde era, ulterior accidentului am aflat unde a fost.
Nu știu dacă băuse sau se drogase. N-aveam cum să-mi dau seama în cele 10 secunde de conversație. Niciodată nu se urca băut la volan. Avea o persoană specială care se ocupa de acest aspect, un șofer plătit. Poate chiar mai mulți. Chiar mă mir că s-a întâmplat asta”, a precizat Alex Pițurcă, azi, la Tribunalul București.
„Autoritățile italiene, în urma a două expertize medico-legale, au ajuns la constatarea faptului că problemele medicale sunt de o asemenea natură și de o asemenea gravitate încât nu îi permit să conștientizeze ce i se întâmplă, motiv pentru care nu poate sta în procesul penal.
Există două mandate europene de arestare, unul emis în baza deciziei definitive de condamnare a lui Mario Iorgulescu la 3 ani de închisoare și unul în acest dosar de ucidere din culpă. Văzând această situație medicală, constatată nemijlocit nu doar pe baza actelor medicale, ci și prin audierea medicului în fața instanței, autoritățile italiene au decis să respingă definitiv cele două mandate europene de arestare. Expertiza se face medico-legal, au fost audiați medicii în instanță, totul este public”, a spus avocatul Florin Durgheu, conform Gândul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER