Marcel Pușcaș, fost fotbalist și conducător al Stelei, a povestit pe Facebook cum au fost împușcați doi rugbiști de la CSA Steaua în timpul Revoluției din 1989.
”La CSA Steaua a murit degeaba fostul mare rugbyst Radu Durbac, fiind ofițer de serviciu pe data de 23. S-au împușcat reciproc cu un soldat panicat, care sărise speriat gardul clubului. Nici o dovadă ca acel soldat să fi fost terorist. Greșeală și panică”, a scris Pușcaș.
Pușcaș a mai spus și cum a murit Florică Murariu, și el rugbist la CSA Steaua.
”Tot în 24 decembrie a murit și amicul Florică Murariu, cu care am luat prânzul pe data de 20, la Hotelul București. Și el un foarte mare rugbyst. A murit pe stradă, mergând de la un chef la el acasă pentru a mai aduce ‘provizii’ necesare petrecerii de Crăciun.
Era îmbrăcat în trening cu tricolor și o șubă militară kaki. La o baricadă condusă de soldați neinstruiți s-a prezentat ca sportiv, desfăcându-și șuba. A fost împușcat pe loc de către un alt soldat panicat. A murit și el degeaba”, a mai scris Marcel Pușcaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER