Amintiri din capitala Daghestanului!** Un român a deschis calea lui Eto”o spre Anji

Amintiri din capitala Daghestanului!** Un român a deschis calea lui Eto''o spre Anji
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din ianuarie 2011, un miliardar rus, Kerimov, a pus Anji Mahacikala pe harta fotbalului mondial. A pompat milioane de euro, a transferat jucători cu nume, iar de câteva zile l-a transformat pe Eto’o în cel mai bine plătit jucător al planetei. Nicolae Stanciu, fostul căpitan-legendă al Rapidului, a depănat pentru ProSport câteva amintiri din perioada pe care a petrecut-o la gruparea din capitala Daghestanului. În 2002, Nae era printre primii stranieri din istoria lui Anji, iar echipa cunoaștea o altfel de realitate.

Una aflată la capătul opus al drumului pe care a intrat acum Anji, grupare care vizează în scurt timp titlul în Rusia și performanțe în Europa. În urmă cu nouă ani lupta pentru evitarea retrogradării, lua jucători aproape în orice condiții și nu arunca pe piață cu milioanele de euro, cum face în ultimele luni, când a devenit un adevărat „El Dorado” pentru fotbaliști.

Nae, ce poți să ne povestești despre aventura pe care ai avut-o la Mahacikala?
Am dat probe la FC Uralan Elista, unde mai era Marius Bratu, actualul antrenor cu portarii de la Rapid, Norbert Niță, care jucase pe la Farul, și Marincău. Nu am fost oprit în lot. Era jumătatea campionatului, în august. Am dat probe apoi la Anji, unde era debandadă la echipă, aveau nevoie de jucători. Am luat probele imediat. Baza de pregătire și stadionul se aflau lângă Marea Caspică, îți băteau valurile în geam, iar dimineața te trezeau vapoarele care plecau la pescuit. Terenul de antrenament era pământ. Chiar dacă îl udau tot timpul, se usca din cauza brizei.

Femeile, interzise pe plajă!

Putem să vorbim despre Mahacikala ca despre un oraș turistic?
Nu. Plaja era plină cu stufăriș, cu bălării. Femeile nu aveau voie pe plajă, ei sunt musulmani. Baza era păzită de către autorități și nu aveai voie să pleci singur în oraș. Dacă voiai să ieși, trebuia să fii însoțit de un oficial al clubului.

Un singur troleibuz în tot orașul!

Cum arăta orașul?
În perioada aceea era un singur hotel mai răsărit și arăta exact ca hotelurile din România din anii 80. Ceva în genul celor de la mare, Azur, Belona, Acapulco, de pe vremea lui Ceaușescu. Exista un singur troleibuz! În rest, pot spune că era un oraș la Marea Caspică, unde majoritatea locuitorilor sunt pescari.

Cum a fost perioada de acomodare?
M-am acomodat ușor la Anji, pentru că știam filozofia rusă, „orice mobilizare înseamnă război”, așa cum spunea Șapoșnikov. Am învățat câteva cuvinte uzuale. Cei care erau din Republica Daghestan vorbeau un dialect din partea locului, dar la echipă se vorbea limba rusă.

Veneau localnicii la stadion?
Nu exista galerie, veneau la meciuri, erau liniștiți, nu aveam probleme cu ei, erau musulmani, iar acest lucru s-a văzut. Când am retrogradat, nu ne‑au certat, veneau la meciuri în jur de 2.000 de spectarori. Le plăcea foarte mult de jucătorii brazilieni, erau atrași de ei. În perioada când eram acolo, existau unele animozități față de echipele din Moscova.

O amintire care te-a marcat la Anji?
Era un atacant la echipă, un localnic, Budun Budunov, un jucător masiv. La un meci cu ȚSKA Moscova a avut un contact cu portarul moscovit (Serghei Perkhun – n.r.), iar goalkeeperul a decedat. Altfel, Budunov era ca un idol pentru spectatori, mai ales în duelurile cu echipele moscovite.

323 de jocuri a evoluat Nae Stanciu pentru Rapid în Liga I

9 meciuri a jucat Stanciu pentru Anji în prima ligă din Rusia

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×