Andrei Mărgăritescu s-a căsătorit duminică la Pitești cu Diana Predica, aleasa fotbalistului fiind în urmă cu mai mulți ani Regina Piteștiului la un concurs local de Miss.
Cei doi au avut cununia civilă la Primăria Pitești ceremonia fiind oficiată chiar de primarul orașului Tudor Pendiuc. Nașii mirilor au fost colegul lui Mărgăritescu de la Dinamo, Cătălin Munteanu și soția acestuia Dana, cele două perechi sosind de altfel împreună la cununie.
Printre cei prezenți la cununie s-au numărat și Adrian Cristea de la U Cluj care a venit singur, dar și un alt coleg al mirelui din Ștefan cel Mare, Liviu Ganea și prietena sa.
Mirii nu au avut deloc emoții în fața primarului, amândoi spunând un „Da” hotărât, iar la final s-au bucurat de felicitările invitaților. „Suntem cu toții bucuroși de acest eveniment fericit din viața prietenului nostru Andrei. Îi dorim casă de piatră și să fie cât mai bun pe teren”, a declarat Adrian Cristea.
La rândul său, nașul lui Mărgăritescu speră să îl ajute cât mai mult pe finul său: „Sper să fiu un naș cât mai bun și sper să-i fiu alături atunci când are nevoie de ceva”.
Mirii se gândesc deja la viitor și și-au propus o familie numeroasă. „Ne dorim să fie un eveniment frumos, la care lumea să se distreze. După nuntă vrem să plecăm într-o bine meritată vacanță, iar pe viitor ne dorim doi sau trei copii”, a spus Diana Mărgăritescu.
Duminică seară, la Biserica Sfânta Vineri din Pitești era programată cununia religioasă iar apoi petrecerea la care sunt așteptați toți jucătorii și antrenorii de la Dinamo dar și alți jucători de la echipele din Liga I.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER