Ciprian Tătărușanu a ajuns la AC Milan, iar vestea este una excelentă și pentru soția superbă a românului, Antoaneta Tătărușanu, care va locui într-unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa.
Soția lui Ciprian Tătărușanu arată în continuare excelent, deși Antoaneta a născut de trei ori, cuplul având doi băieți (Sebastian și Matei) și o fetiță (Isabel). Ciprian Tătărușanu a plecat de la Lyon și a semnat cu AC Milan, acolo unde au mai jucat alți doi români: Florin Răducioiu și Cosmin Contra. Portarul va avea un contract pe 3 ani cu legendara echipă a italienilor, timp în care va câștiga 1,2 milioane de euro pe sezon.
Ciprian Tătărușanu și Antoaneta Năstase sunt împreună din 2010, iar soția portarului României a fost lăudată și de jurnaliștii francezi, mai ales în perioada în care fotbalistul ajuns la Milan evolua în tricoul lui Nantes.
„E o mica bombă”, au scris jurnaliștii de la buzzsport.fr în 2017.
Antoaneta a reușit să slăbească repede după ce l-a adus pe lume pe Sebastian, primul copil al cuplului. La două luni de la naștere, soția lui Ciprian Tătărușanu a scăpat de kilogramele în plus pe care le-a avut.
Cei doi mergeau des la Paris în perioada în care Ciprian Tătărușanu a apărat în Franța, iar în Italia s-au simțit excelent într-un oraș superb așa cum este Firenze.
Acum, Antoaneta Tătărușanu își poate îmbogăți garderoba la Milano, oraș în care ținutele vestimentare pot fi admirate la tot pasul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER