Anamaria Prodan este dată de gol de fina sa, Ramona Lăzuran. Chiar dacă a declarat la o emisiune TV că nu are nimic de împărțit cu Laurențiu Reghecampf, din punct de vedere financiar, Anamaria se vede contrazisă de o persoană foarte apropiată fostului cuplu.
Agentul FIFA declara că nu va urma niciun partaj cu antrenorul celor de la Universitatea Craiova, deoarece au pornit întregul „imperiu” din banii mamei sale, Ionela Prodan.
Cu toate acestea, Ramona Lăzuran este de părere că Anamaria exagerează când susține astfel de afirmații, deoarece Laur este un fost fotbalist, un antrenor căutat, care ar fi adunat și el o sumă de bani consistentă în întreaga sa carieră.
Laurențiu Reghecampf a evoluat în România, Germania și Bulgaria, iar ca antrenor a avut mai multe contracte în țările arabe. De-a lungul timpului, Anamaria Prodan declara că averea familiei se ridică undeva la aproximativ 100 de milioane de euro. Cu toate acestea, Anamaria susține că averea va rămâne copiilor, iar Laur se va alege doar cu câteva proprietăți în România și-n afara țării.
„Eu îi cunosc pe acești oameni foarte bine, vorbesc cu ei, am vorbit cu ei, sunt parte din mine și familia mea, parte din copilul meu pentru că sunt părinți spirituali pentru Maya, fiica mea. Ei trăiau destul de modest, în ciuda faptului că doamna Ionela Prodan avea un statut și o avere impresionantă și atunci.
Ei au plecat amândoi, însă nu de la aceste milioane de care vorbim acum că sunt de împărțit. Au pornit de la un salariu la FC Snagov, iar Anamaria de la un salariu de la o televiziune, care nu era atât de mare cum crede lumea.
Au muncit împreună și au crescut împreună. Însă, hai să nu mai aruncăm cu piatră pentru că Laurențiu Reghecampf nu este crescut de nimeni. Eu nu cred că nașa mea, Anamaria Prodan, și-ar fi luat vreodată lângă ea un nimeni. Omul acesta s-a născut cineva, a muncit enorm. A plătit cu prețul copilăriei tot ce are și cine este. Pentru că el nu a avut copilăria pe care au avut-o toți copiii, el a muncit enorm pentru a ajunge unde a ajuns, ca jucător în primul rând”, a declarat Ramona Lăzuran, într-o emisiune TV, conform Wowbiz.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER