Kassandra, fetiția mutilată de propria bunică și adoptată de familia Rotariu, a îndurat multe după operația de la picior. Abia în urmă cu o săptămână a început să meargă, iar peste mai puțin de o lună va ajunge la Strasbourg pentru o nouă operație.
Fetița adoptată de familia Rotariu are șase ani și jumătate. Mulți copii de vârsta ei se pregătesc să meargă la școală, însă ea mai așteaptă un an, pentru că deocamdată nu își poate folosi mâinile așa cum ar trebui, din cauza modului în care a fost tratată de bunica ei.
Iosif și Dana Rotariu au reușit să o ducă la Strasbourg, unde micuța a fost operată la maxilar și la piciorul stâng, însă Kassandra mai are de trecut două mari hopuri. „Recuperarea este foarte grea și de lungă durată. De la începutul lunii iulie, de când s-a operat la picior, face recuperare. Proteza de la picior e foarte mare, mai bine de o lună a stat numai într-un scaun cu rotile. Nu i s-au dat cârje, pentru că nu își poate folosi mâinile așa cum ar trebui. Am făcut comandă pentru un pantof ortopedic, pentru că un picior e mai scurt cu doi centimetri decât celălalt”, a spus Dana Rotariu.
30 de operații în total
Cel mai tânăr membru al familiei Rotariu pășește greu. Simte tija din piciorul stâng și deocamdată îi este frică să calce normal. În plus, mâinile sunt afectate de osteomielită, așa că mama sau tata trebuie să fie mereu lângă ea, ca să nu cadă. Cu toate acestea, vrea să urce și ea în copac, la fel ca fratele ei, Cristi. Poate că, la anul, va reuși.
În 26 septembrie, o vor vedea anesteziștii în Franța, iar operația la mâna dreaptă e programată pentru data de 3 octombrie. „Sperăm să reziste și la recuperarea care va urma, apoi să treacă peste ultima operație, din ianuarie, la mâna stângă. Atunci, la anul, va putea să înceapă școala ca o fetiță normală”, spune mama Kassandrei. După cele două intervenții chirurgicale la mâini, numărul operațiilor prin care a trecut fetița a ajuns la 30. Cele mai multe le-a suferit la spitalul „Louis Țurcanu”, din Timișoara, acolo unde a ajuns după ce bunica ei a maltratat-o.
Nu mi-e frică de operație. Am mai fost, îmi pune o mască și adorm imediat, nu mă doare nimic Kassandra Rotariu
Îi e foarte greu după operație, la recuperare. A plâns mult în Franța, mă tot întreba de ce e viața așa de grea Dana Rotariu
EVENIMENT – Joi, meci caritabil la Timișoara Iosif Rotariu pune la cale un nou eveniment caritabil. După ce, în vara anului trecut, membrii „Generației de Aur” au jucat la Sala „Constantin Jude” pentru Kassandra, joia aceasta va avea loc un meci pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Fondurile vor merge către Spitalul de copii „Louis Țurcanu”, iar la eveniment vor participa Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Toni Doboș, Miodrag Belodedici, Viorel Moldovan, Neluțu Sabău, Cosmin Contra, Gabi Balint, Sorin Cîrțu, Ioan Andone și alții. Fostele glorii ale echipei naționale vor juca împotriva unei selecționate de old boys a Politehnicii.
REMEMBER – Bunica i-a sfărâmat oasele Kassandra a trecut și va mai trece prin operații din cauza modului în care a fost tratată de bunica ei naturală. Fetița a fost bătută, aruncată de la etaj și arsă pe față de femeia care a fost ulterior condamnată la opt ani de închisoare pentru faptele sale. Bunica i-a distrus fetei maxilarul și i-a sfărâmat oasele de la mâini și la unul dintre picioare. A fost ținută în viață de medicii de la „Louis Țurcanu” și găsită, apoi, de Dana Rotariu, care de mai bine de trei ani îi este mamă. CHIN – Peste patru ani o ia de la capăt Fetița mai are de trecut prin două operații pentru a-și folosi mâinile ca un copil normal. Odată la patru ani însă, până la majorat, va trebui să sufere aceleași intervenții chirurgicale (două la mâini, una la picior și una la maxilar). Asta pentru că ea va crește, iar protezele trebuie înlocuite. Costul celor patru operații majore este de peste 100.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER