Artistul care a compus muzica pentru imnul Rapidului, mari probleme de sănătate! Fosta soție a lui Victor Socaciu dezvăluie: „I-ar fi cedat rinichii transplantați”
Victor Socaciu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști români, se confruntă cu probleme de sănătate. Cântărețul de muzică folk se află internat în spital ca urmare, se pare, a unei insuficiențe renale el efectuând un transplant de rinichi în urmă cu câțiva ani.
Legătura lui cu lumea sportului este una foarte puternică. Socaciu este cel care a compus în anii 80 muzica imnului echipei de fotbal Rapid București, considerat unul dintre cele mai frumoase repertorii din sportul românesc.
Versurile îi aparțin regretatului poet Adrian Păunescu. Dar pentru că este vorba despre imnul Rapidului se cuvine să precizăm exact cum a fost compus.
Rugăciune pentru Victor Socaciu! Artistul care a compus muzica pentru imnul echipei de fotbal Rapid are probleme de sănătate
După cum a povestit în câteva rânduri, Andrei Păunescu, fiul poetului, într-o după amiază, Adrian Păunescu, insoțit de jurnaliștii Ovidiu Ioanitoaia și Victor Niță, de Victor Socaciu dar și de Andrei Păunescu au ajuns pe stadionul Giulești pentru a juca o „miuță” la poarta care se afla în apropierea tunelului.
După câteva schimburi de pase, Păunescu îi spune lui Ovidiu Ioanițoaia că ar fi cazul că echipa de sub Podul Grant să aibă un imn al ei.
În minutele imediat următoare l-a trimis pe Victor Socaciu la mașină pentru a aduce chitara, obiect de care artistul nu se despărțea aproape niciodată. Până la revenirea pe stadion, Păunescu compusese deja prima strofă a imnului pe care i-a dictat-o lui Ovidiu Ioanițoaia, care a notat-o pe o bucățică de șervețel. Poetul i-a cerut lui Socaciu să compună o melodie.
După primele câteva acorduri, Păunescu a continuat să compună imnul în funcție de linia melodică adoptată de către Socaciu. După câteva mici retușuri literare s-au definitivat versurile.
Așa s-a născut imnul Rapidului. Celelalte variante, povestite de terți, cum că Păunescu a compus la un „șpriț” în casa familiei Motroc fiind pure invenții. Această poveste, repetăm, fiind istorisită de-a lungul timpului de însuși Andrei Păunescu, martor ocular al momentului.
Socaciu deține bucata de șervețel pe care s-au scris versurile
Se pare că Victor Socaciu deține acasă chiar acea bucată de șervețel pe care au fost scrise primele versuri, aceasta urmând a fi donată muzeului clubului Rapid, un loc unde vor apărea fotografii și cu Florian Pittiș.
La fel ca multe alte personalități din toate domeniile care și-au declarat iubirea necondiționată față de clubul giulestean vor fi scaune personalizate la tribuna l. Victor Socaciu va beneficia, din câte se pare, de un astfel de privilegiu.
Gigi Becali recunoaște că fredonează imnul giuleștenilor, Marina Almășan confirmă probleme de sănătate
Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat în mai multe emisiuni de televiziune că fredonează uneori imnul giuleștenilor, pe care-l consideră ca fiind foarte frumos.
Finanțatorul din Pipera și-ar fi dorit un imn pe măsură și pentru gruparea roș-albastră, dar încă nu a găsit compozitorul potrivit.
Altfel, Marina Almășan, fosta soție a lui Victor Socaciu, a vorbit despre starea de sanatate a artistului. „Am aflat și eu, întâmplător, de la un medic cunoscut că ar fi internat la Carol Davila, cu mai vechile probleme renale. I-ar fi cedat rinichii transplantați. Mai multe nu știu. Nu am ținut legătura cu Victor în anii ăsta, că am avut peripeții în despărțirea noastră, dar îmi pare rău pentru el. Eu am fost alături de el când a avut dializa și după aceea transplantul. Îi cunosc problemele și îmi pare rău că nu a reușit să aibă grijă de el și să-și revină” declara Marina Almașan pentru Fanatik.