Conflictul dintre Cătălin Zmărăndescu și Blaze pare a se acutiza pe zi ce trece. Relațiile dintre cei doi devin din ce în ce mai tensionate.
Totul ar fi pornit după ce Războinicii au avut o atitudine care nu era agreată de Faimoși, după ce câștigau meciurile.
După ce s-a despărțit cu scandal de Gigi Becali, fostul bodyguard s-a mutat pentru câțiva ani în Anglia, unde a făcut bani participând ca luptător în gale MMA.
Cătălin Zmărăndescu i-a urmărit acum fiecare pas lui Blaze și s-a confesat unei coechipiere că, la un moment dat, nu va mai ține cont de nimic și va avea o reacție necontrolată.
”Abia îl aștept că și-o cere. De două jocuri și-o cere, încă nu, dar e la limită. Blaze e la limită. Abia aștept să greșească”, a spus Cătălin Zmărăndescu după ce Faimoșii au pierdut o probă în urmă cu câteva zile.
După ce l-a învins pe traseu, în urmă cu o zi, Cătălin Zmărăndescu a continuat să îl atace pe Blaze, iar discuția dintre ei a ajuns într-un punct destul de tensionat: „Când dai colțul, să mă chemi. Să-ți cânt veșnica pomenire. Îți mai trebuie si piatră funerară. Am să dansez pe creierul tău, Blaze. Domnișoara, vorbiți cu bărbații. Îți cade fustița”, a spus Cătălin.
„Am deja șase ani de când m-am retras din sporturile de contact și, deși am încercat să merg la diverse concursuri de Old Boys, n-am mai simțit aceeași adrenalină. Și după ce o viață întreagă ești dependent de adrenalina aia de la meciuri, de bătaie pur și simplu, îți lipsește ceva.
Iar mie îmi lipsește lucrul ăsta, am nevoie de o provocare nouă, am nevoie de ceva ca să renasc”, a spus Cătălin Zmărăndescu, pentru Viva.
„Tocmai ăsta a fost unul dintre punctele care m-au determinat să accept „Survivor, plus că nu a fost doar părerea mea, soția a spus în felul următor: „Cătă, ai nevoie de asta, ai nevoie să te reinventezi, ai nevoie să-ți revii, pentru că tu ai dus lipsă perioada asta de o provocare mare. E adevărat, am parte de provocări când merg cu sportivii mei la competiții”, susține fostul sportiv.
Cătălin Zmărăndescu s-a născut la 26 ianuarie 1973 și are 48 de ani. Între 1997 și 2018 a practicat box, Wushu și Kickboxing. Fostul luptător profesionist de arte marțiale mixte a devenit cunoscut publicului larg în momentul în care a devenit bodyguard-ul personal al lui Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER