Asasinul Hassan
Și mai stupefiant a fost faptul că, autorii acestui gest, considerat barbar de către numeroase asociații pentru protecția animalelor, au câștigat trofeul, închizându-le astfel gura contestatarilor și scepticilor. Episodul are însă un epilog neașteptat, ântrucât însăși fosta divă a ecranului francez din anii 1960-70, Brigitte Bardot, s-a implicat, trimițând o scrisoare președintelui FIFA, Joseph Blatter, prin care cere pedepsirea inclusiv pe cale sportivă a jucătorilor egipteni, cu deosebire a atacantului de la Anderlecht, Ahmet Hassan, care apare printre cei ce dau lovitura de grație bietului animal. Vreau să luați măsuri ferme âmpotriva acestui asasin, acestui huligan, pentru comportamentul său sadic, intolerabil pentru un sportiv. Dacă un fotbalist se accidentează pe parcursul unui meci, se face mult caz și respectivul este compătimit, deși nu e în pericol de a muri. Dar un animal poate fi pur și simplu omorât datorită unor concepții primitive și barbare.
Și clubul Anderlecht a primit plângeri împotriva lui Hassan din partea unor asociații pentru protecția animalelor, dar s-a delimitat de cele întâmplate și a anunțat că nu va lua măsuri âmpotriva jucătorului Este un eveniment care face parte din cultura egipteană și a avut loc la mii de kilometri de noi, independent de Anderlecht. Hassan e un gentleman în Belgia și nu putem lua nici o măsură împotriva lui.