Nu își acuză mama că a încercat să o despartă de Luca Reghecampf, dar Asiana Peng e convinsă că relația ei de iubire nu poate fi distrusă: „Oricine ar încerca să ne facă rău nu o să reușească”
Asiana Peng, iubita lui Luca Reghecampf, a reacționat după ce mama ei a intervenit public și și-a manifestat îngrijorarea vizavi de intențiile pe care le-ar avea Corina Caciuc în legătură cu aceasta.
Asiana Peng se iubește cu fiul lui Laurențiu Reghecampf din vara anului trecut, iar relația dintre cei doi pare din ce în ce mai puternică. Mama fostei gimnaste a declarat recent că se teme pentru fiica sa din cauza partenerei de viață a lui Laurențiu Reghecampf, Corina Caciuc, fiind îngrijorată din cauza faptului că aceasta este implicată în afaceri cu China.
Antrenorul Universității Craiova i-a răspuns elegant prin intermediul unei postări în spațiul virtual, iar acum însăși Asiana Peng a reacționat în urma declarației mamei sale.
Reacția Asianei Peng după declarațiile făcute de mama ei
Mama Asianei Peng, Silviana, a spus că se teme ca de fiica și soțul ei să nu profite Corina Caciuc, iubita lui Laurențiu Reghecampf, care este implicată în afaceri cu China.
Fosta gimnastă a oferit prima reacție și s-a ferit să o atace pe mama ei, însă a ținut să precizeze că nimeni nu va reuși vreodată să intervină în frumoasa relație pe care o are împreună cu Luca Reghecampf. De asemenea, Asiana Peng a anunțat, cu aceeași ocazie, că deja se gândește la viitorul său alături de fiul antrenorului de la Universitatea Craiova și speră ca într-o bună zi să aibă un copil împreună cu acesta.
”Mi s-a demonstrat, prin aceste declarații date de mama, faptul că oricine ar încerca sa ne facă rău, mie și lui Luca, nu o să reușească. Mi-aș dori, în primul rând, și ca peste 10 ani, eu și Luca să fim sănătoși și fericiți, iar dacă bunul Dumnezeu ne va oferi și binecuvântarea de a deveni părinți, cu atât mai bine”, a declarat Asiana Peng pentru Cancan.